Deja intrată cu bocancii în tradiţia kitsch-ului balcanico-românesc prin indolenţa şi delăsarea noastră, în ton cu spiritul new-age-ist, actualizator al ecumenismului autohton, o nouă pseudo-sărbătoare îşi face loc cu coatele în calendarul monden al românilor europenizaţi. Speriaţi de “Halloween” şi ghiftuiţi de “Santa Claus”, suntem infectaţi anual, la mijlocul lui februarie (mai precis, pe 14 februarie), de extazul orgasmic al “Saint Valentine’s Day”, acest nou “Dragobete” vest-european.
Cred că nu ar (mai) mira pe nimeni dacă, cu binecuvântări arhiereşti sau nu, în câţiva ani să vedem în calendarele ortodoxe româneşti (“creştin ortodoxe” este pleonasm) şi numele Sfântului Sfinţitului Mucenic Valentin din Roma. Pretexte ar fi: acest mucenic din sec. al III-lea este preot al Bisericii creştine înainte de schisma din 1054, “evlavia” crescândă a “credincioşilor” şi altele. Tot aşa, de acum trei ani, “cu duhul blândeţii” şi toleranţa ecumenică, s-a infiltrat parazitar şi “Sărbătoarea morţilor” din calendarul catolic (1 noiembrie), la noi însă cu dată schimbătoare, adică în prima sâmbătă din luna noiembrie – de parcă nu sunt „destule” zilele bisericeşti de pomenire a celor adormiţi întru Domnul (Moşii de vară şi iarnă, Sâmbăta Sf. Teodor, sâmbetele Păresimilor şi celelalte sâmbete).
Infuzie de inimioare, bomboane de ciocolată, pernuţe, jucării de pluş, lenjerie intimă, parfumuri şi multe altele. Sărbătoarea asta cred că e inventată de femei ce nu ştiu cum să mai stoarcă un cadou de la concubini. Şi dacă asta ar fi tot, hai ca parcă nu ar fi mult. Urmează copulaţia de sărbătoare. Neapărat în deplasare, de preferat undeva la munte sau străinătate, singuri, într-un hotel de fiţe, pe un fundal muzical susţinut de melodiile „original sound tracks” ale genericelor ecranizărilor pseudo-romanelor semnate Danielle Steel, Sandra Brown ş.a.
Sunt oarecum „stârnit gastric” de frecvenţa cu care mai inventăm o sărbătoare plină de dulcergării. După Crăciunul Santa Claus-ist, Valentine’s day, ziua în care trebuie să iubeşti şi să fii darnic doar pentru că e “sărbătoare”, mă face să mai înfulec o jumatate de lămâie sau un dicarbocalm, pentru a preîntâmpina orice tentative “debordante”.
Pentru mulţi “limitaţi” în cugetare, această Zi a Îndrăgostiţilor este o simplă zi a dragostei (a eros-ului, mai exact), o (nouă) zi a cadourilor infantil-estetice sau, mai concis, o zi simplă, nevinovată, naivă a iubirii de orice fel (a se citi “de orice hal”).
Dar de fapt, ce este acest/această “St. Valentine’s Day”?
Pentru unii este o nouă posibilitate de a-şi exprima cele mai “sincere” cugete şi simţăminte de dragoste faţă de partener/parteneră de viaţă sau, de ce nu, de o noapte sau două.
Alţii cred că este o sărbătoare religioasă, bazată pe viaţa acestui Sfânt Valentin (despre care mulţi nu au habar), menită să genereze fapte de dragoste sinceră, pură, neprihănită (agape sau philia) şi, dacă tragi lozul cel norocos, mai mult decât aceasta (eros).
In facto, “St. Valentine’s Day”, “Ziua Sfântului Valentin” sau “Ziua Îndrăgostiţilor” nu este altceva decât un nou atentat la Iubire, o rerăstignire a Celui ce este Iubirea, o mamiferică (a se citi “porcească”) bagatelizare a celei mai mari virtuţi divine, creştine – iubirea. Valentine’s “Day”-ul, precum toate celelalte pseudo-sărbători din ziua de azi, este un nou pretext muşcat, chiar înghiţit de toate masele, pretexte folosite de companiile producătoare de “whatever”, o gogoaşă dodoloaţă pentru flămânzii de nimicuri.
Pentru cei ce se profilează şi profită în cadrul “meseriei” poporului biblic ales – comerţul, această zi a devenit prilej de frecuş al mâinilor, o păpuşă gonflabilă menită să satisfacă pe toţi “cei flămânzesc şi însetoşează de…”, pardon… după profit, un veritabil El Dorado comercial ce etalează, aruncă mărgăritare efemere înaintea porcilor, un nou bâlci al deşertăciunilor.
Pentru cei evadaţi din carapacea conservatorismului tradiţional, firesc, moral, pentru cei ce au zburat cu “free-style” din găoacea neeclozată a prostiei, este un party, o defilare neruşinată sub oblăduirea Ocultei şi a stindardului rogvaiv, curcubelian (Rainbow) al paradelor gay, o reclamă gratuită la “life-style-ul” Sodoma & Gomora ce-ţi poate oferi ca bonus o excursie fără întoarcere pe splendidele meleaguri ale… Iadului. Este o experienţă chimico-organică, un schimb (troc) de lichid secretat de glandele salivare (a se citi “salivă”), necesar astfel şi iubirii, nu numai masticaţiei şi digestiei.
Pentru cei ce cumpără, această zi este o nouă gaură în buzunar (Eh! Dragostea trece prin… buzunar!), o nouă goană prin labirinturile hipermarketurilor după cutii de praline, obligatoriu sub formă de inimă, după briz-brizuri cu sclipici şi catifea roşie, după “simboluri” puerile ale unei dragoste adolescentin-acneice. Pentru cei/cele ce primesc aceste “daruri” şi declaraţii simbolice, este un nou prilej de subiecte pentru bârfe mondene şi de concesii prematrimoniale.
În schimb, pentru omul de rând, ortodoxul neobservabil şi neobservat, pentru cel ce n-are grija zilei de mâine ci a vieţii adevărate, “St. Valentine’s Day” nu există; mai vede şi el câte ceva la TV, dar nu înţelege despre ce este vorba şi nici nu se străduieşte să înţeleagă, din dezinteres faţă de ceea ce nu este ontologic şi transcendental.
Pentru omul cel nou, înnoit întru Hristos, nu trebuie o zi specială pentru îndrăgostiţi, pentru dragoste, căci fiecare zi este “o dovadă” a dragostei lui Dumnezeu pentru el, şi fiecare zi este pentru “a dovedi” dragostea pentru Dumnezeu şi pentru om, chiar dacă dragostea nu este o dovadă nici nu se dovedeşte, ci se simte, se respiră, se trăieşte. Pentru omul duhovnicesc dragostea nu are o zi, un nume, nu are un timp, un spaţiu, pentru că este veşnică şi Veşnicie. Dragostea ESTE şi punctum!
Oare mai au rost întrebările-invitaţii de genul: Vrei să fii “my Valentine”?
Pr. paroh GABRIEL CIOFU,
Parohia „Sf. M. Mc. Ioan cel Nou”, Baia
Comentarii