„Nemuritor şi rece”

Sub misterul acestui ultim vers al genialei creaţii din zestrea inegalabilă a poetului nepereche, în data de 25 ianuarie a.c., în incinta Căminului Cultural „Petru Sandovici” din Dolheştii Mari, colectivul de redacţie al publicaţiei de folclor şi informare locală „Erupţii dolheştene”, împreună cu cel al Cenaclului literar-artistic „Erupţii…”, au considerat ca, în semn de respect şi preţuire, să omagieze într-un mod aparte aniversarea a 165 de ani de la ridicarea pe bolta nemuririi a Luceafărului poeziei româneşti, 15 ianuarie, dată ce reprezintă ziua naşterii culturii moderne române, un reper în cultura noastră naţională, cea mai importantă voce a neamului nostru.

Astfel, într-un cadru organizat, pe lângă membrii de drept ai cenaclului a participat şi un grup de copii de la Şcoala Gimnazială „Hatmanul Şendrea” din localitate conduşi de profesoara de limba şi literatura română Alina Elena Iordache şi coordonaţi de directorul căminului cultural, învăţător Vasile Cărăbuş, alături de bibliotecara comunei, doamna Silvia Cărăbuş, iar ca invitat de onoare poetul şi scriitorul fălticenean Alexa Paşcu, însoţit de soţie, doamna Mia Paşcu.

Toată acţiunea a purtat pecetea sacră a celui ce a dat certificatul de naştere a Zilei Culturii Naţionale.

Au citit creaţii proprii Costel Bephu, Valeriu Sandovici, Neculai Oprea, Răducu Dănilă, Alexandru Stoleriu, Vasile Bădăluţă (eseu) şi şi-au exprimat sentimentele prin expuneri Gheorghiţă Ciocârlan, Florin I. Darabă, Ana-Maria Antoneag, Petru Titianu.

Au recitat din vasta operă eminesciană Bogdan Agafiţei din Dolhasca („Doina”), elevii Antoneag Ioana („O, mamă”), Ichim Denisa („Crăiasa din poveşti”), Crăciun Oana („O, rămâi…”), Zamă Alexandru („Sara pe deal”), Vizitiu Ionuţ („Ce te legeni…”), Blaga Izabela („Lacul”), Postelnicu Sebastian („Freamăt de codru”), toate în acordurile inconfundabile ale chitarei lui Ticu Dascălu şi ale arcuşului lui Pamfir Dascălu, sosiţi din Forăşti, şi sub privirile pline de emoţii ale părinţilor celor mici, prezenţi la eveniment.

Toţi „actorii” au putut să-şi exprime sentimentele şi gândurile pe paginile cuprinse în „Cartea de onoare” a cenaclului.

„În preajma a două mari sărbători naţionale, cea a naşterii Luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu, şi a Unirii Principatelor Române, am avut posibilitatea să particip la cea de-a III-a şedinţă a Cenaclului literar-artistic «Erupţii… din Dolheştii Sucevei», ocazie cu care am putut să constat că, la Dolheşti, spiritul cultural nu moare, ci din contra, se aprinde şi creşte în vâlvătaie precum un rug ce vrea să împrăştie şi împrăştie lumină binecuvântată în jurul său.

Precum Sadoveanu la Fălticeni, pot spune şi eu aici, la Dolheşti, lângă apa Şomuzului, pe valea sa, că odată cu apa curge şi prin sufletul oamenilor cultură.

Sincere felicitări şi succes în activitatea lor, membrilor cenaclului” avea să lase scris pentru anii ce vor urma, Alexa Paşcu.

Îi mulţumim!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: