Vineri, la USV, în organizarea ASSED, simpozion la a doua ediţie

Valori naţionale în creaţia mitropolitului Bartolomeu Anania

bartolomeu_ananiaCea de-a doua ediţie a Simpozionului Naţional „Valori naţionale în creaţia mitropolitului Bartolomeu Anania” se va desfăşura vineri, 23 ianuarie, în aula din corpul E a Universităţii Suceava, în organizarea ASSED – Asociaţia Şcolară Suceveană de Educaţie şi Dezvoltare, în parteneriat cu Facultatea de Litere a USV şi Asociaţia Miseno.

Lucrările simpozionului vor începe de la ora 10. După deschiderea oficială, vor urma conferinţe, lansări de carte şi momente artistice, moderatorul manifestării fiind asist. univ. dr. Gina Puică. Vor fi lansate volumele „Cântarea treptelor. Poezii postume din arhiva Mitropolitului Bartolomeu”, de Daniel Turcea (Editura Eikon) şi „Bartolomeu Valeriu Anania – George Alexe, O luptă neterminată. Corespondenţă”, volum editat de Aurel Sasu (Editurile Eikon şi Şcoala Ardeleană).

Momente muzicale vor fi susţinute de Corala preoţilor şi pompierilor din Protopopiatul I Suceava, Grupul folk „Symbol” al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava şi Corul Seminarului Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei”.

Sâmbătă, 24 ianuarie, de la ora 10, la Mănăstirea Dragomirna, se va oficia slujba de pomenire a ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: