Bani puţini pentru susţinerea intervenţiilor în situaţii de urgenţă

DSC00457Serviciile de urgenţă voluntare şi private nu se bucură de alocări financiare satisfăcătoare, astfel încât să poată interveni eficace în situaţii de criză, s-a arătat, cu prilejul analizării activităţii din 2014 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

„Alocarea unor fonduri financiare insuficiente pentru susţinerea structurilor pentru situaţii de urgenţă grevează asupra activităţii de pregătire şi de intervenţie a serviciilor de urgenţă voluntare şi private” a precizat, în şedinţa de bilanţ de la Palatul Administrativ, şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, generalul Ion Burlui.

Pe acest fond, Burlui a reliefat că mulţi dintre membrii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă nu îşi cunosc atribuţiile care le revin pentru rezolvarea unor situaţii de urgenţă generate de diferite tipuri de risc. În acelaşi context, a fost remarcat şi faptul că nivelul de cunoştinţe de specialitate în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor al majorităţii şefilor serviciilor voluntare este scăzut, ceea ce determină o slabă pregătire teoretică şi practică a membrilor serviciilor voluntare.

Nu în cele din urmă generalul Ion Burlui a scos în evidenţă şi lacunele legislative cu privire la lipsa suportului financiar al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi inexistenţa legăturilor de subordonare ierarhică cu structurile care asigură funcţii de sprijin, aceasta din urmă creând „premisele potenţiale ale unor sincope în fluxul informaţional şi în activitatea de gestionare a situaţiilor de urgenţă”.

La nivelul judeţului sunt constituite 114 servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă, acestea având un total de 2.613 persoane, dintre care 213 angajaţi şi 2.400 de voluntari care se mobilizează la alarmă. Respectivele servicii deţin 73 de autospeciale de stingere a incendiilor, şapte autospeciale din alte categorii, 169 de motopompe, o autospecială de decontaminare, şase autosanitare şi 215 utilaje şi echipamente grele. La cele menţionate se adaugă 15 servicii private, numărul de personal din cadrul lor fiind de 171, respectiv 51 de angajaţi şi 120 de voluntari. Acestea sunt dotate cu şase autospeciale, o ambulanţă, precum şi trei motopompe şi mijloace de primă intervenţie.

O situaţie aparte o reprezintă activitatea părintelui Florea de la Cornu Luncii, care exploatează o autospecială de stingere a incendiilor, acţionând voluntar şi gratuit în spijinul cetăţenilor din zonă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: