Oriunde te-ai duce pe pământul românesc, vei observa că satele noastre beneficiază de tezaure inestimabile, păstrate cu sfinţenie, cu veneraţie chiar, din generaţie în generaţie, de mii de ani. Tocmai de aceea mi-am exprimat adeseori gândul, şi n-am greşit niciodată, că în fiecare localitate rurală s-ar putea amenaja un muzeu cu profil istoric şi, mai ales, cu profil etnografic. Încă mai sunt destule obiecte care constituiau averea satului şi care pot ajuta la amenajarea unui asemenea muzeu. Dar nu ştiu care sunt motivele că (după părerea mea) sunt puţine asemenea muzee etnografice, mai ales în spaţiul Bucovinei istorice, pe care-l cunosc foarte bine.
Am rămas profund impresionat de activitatea de adevărat Sisif a distinsului dascăl Gheorghe Aga din Dorneşti (cunoscut de prieteni sub numele de Ghiţă), care se străduieşte de ani de zile să adune obiecte pentru amenajarea unui asemenea muzeu. Când priveşti mulţimea de obiecte adunate, îţi spui că poţi amenaja cam patru muzee cu ele, poate şi mai multe.
Am purces la Dorneşti, unde mă aştepta distinsul dascăl, cu care-am realizat, cu sprijinul SC „Cromtel” din Rădăuţi, un documentar despre muzeu. Întrebări am pus multe, iar răspunsurile au venit năvalnic, Ghiţă fiind obişnuit să vorbească mult şi documentat despre acest muzeu. Iar cititorii, din răspunsurile lui, vor înţelege lesne care au fost întrebările.
„Cum să nu fii mândru, mi-a spus Ghiţă, că trăieşti în acest loc mirific, binecuvântat de Dumnezeu, între două oraşe pline de istorie: Rădăuţi şi Siret? Dorneşti, vatră veche de istorie, datează din vremea domnitorului Alexandru cel Bun, fiind atestat documentar în 15 martie 1490, pe vremea slăvitului domnitor Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Iar dacă treci prin Dorneşti, peste superba pasarelă, musai trebuie să faci un popas şi în centrul comunei unde, pentru a-i cinsti pe cei care au trudit pe ogorul şcolii şi a le păstra veşnică amintire, se înalţă «Troiţa dascălilor dorneşteni» (cu 129 de nume pe ea), care ne-au dat lumina cărţii. În dreapta, pe uliţa şcolii, şi-a purtat paşii Mihai Eminescu, poetul nemuritor, în drumul său, în anul 1871, spre marea serbare de la Putna.”
Căminul Cultural, o construcţie deosebită, se află chiar în partea stângă a troiţei. El adăposteşte, printre altele, peste 1000 de obiecte, care şi-ar găsi un loc de cinste în orice muzeu etnografic din ţară şi din lume. Despre acestea ne-a vorbit cu mare mândrie Ghiţă Aga.
După ce intrăm în Căminul Cultural, la stânga, ne întâmpină o foarte frumoasă poartă bucovineană, din lemn sculptat, prin care păşim în încăperile care adăpostesc exponatele (mâna ctitorului muzeului!).
„Sunt exact 1134 de exponate adunate sau aduse personal de dorneşteni. În ziua de 24 aprilie 2002, din iniţiativa mea şi a dnei Dorina-Simionela Seniuc, învăţătoare la Şcoala Nr. 2, am înfiinţat acest muzeu. Primul donator de obiecte a fost eleva Georgeta-Liliana Paşcaniuc din clasa a III-a, care-a adus atunci un cheptănar. Alături de noi au venit apoi Doina-Maria Marici, Oana-Alina Costiuc, Mariana Naida de la Şcoala Nr. 1, care-au ajutat mult şi, la data de 17 decembrie 2004, cu sprijinul părinţilor elevilor clasei a VII-a B am inaugurat acest muzeu.
La 15 martie 2009, la iniţiativa mea şi a profesorului Marcel Colibaba, directorul şcolii, şi cu sprijinul autorităţilor locale, cu prilejul desfăşurării ediţiei a VII-a a Concursului de interpretare «Comori de suflet românesc», dar şi a împlinirii a 599 de ani de la prima atestare documentară a localităţii, am deschis muzeul.
Colecţia cuprinde absolut toate ustensilele utilizate în vechea gospodărie ţărănească, obiecte de cult, de îmbrăcăminte şi încălţăminte, pentru prelucrarea lemnului, a fierului, a nuielelor, covoare, lăicere etc.
Purtăm veşnică recunoştinţă celor care ne-au ajutat să colectăm obiectele, dar şi acelora care le-au donat, de multe ori despărţindu-se de obiecte dragi, moştenite din generaţie în generaţie. Numărul acestora este foarte mare şi nu-i putem nominaliza pe toţi. Toate obiectele sunt etichetate şi inventariate, conform normativelor în vigoare. Este imposibil să se piardă sau să se rătăcească vreun obiect.
De-
a lungul anilor i-au trecut pragul şi-au semnat în cartea lui de onoare personalităţi marcante ale culturii: artistul plastic Dan Cornel; prof. univ. ing. dr. Gheorghe Hubca; Marian Olaru, directorul Centrului de Studii «Bucovina» din Rădăuţi al Academiei Române; Călin Brăteanu, interpret de muzică populară; Ion Cozmei, poet; prof. Ioan Chiudeşciuc; preot pr. dr. Constantin Hrehor; prof. Vichentie Nicolaiciuc; dar şi cadrele didactice din comună şi din localităţile învecinate, precum şi vizitatori din Spania, Suedia, Germania, Ungaria.
Mi-amintesc cu dragoste şi admiraţie de Eugenia Georgian, profesoara mea de istorie, de învăţătorii Samuil şi Eugenia Ioneţ din Rădăuţi şi de Toaderi Hrib din Arbore, ctitori de muzee. Aceştia mi-au fost modele în viaţă.”
Am studiat exponatele, întârziind mai mult în faţa unora, gândindu-mă cât timp au afectat Ghiţă Aga şi prietenii lui pentru a depista, colecţiona, eticheta, inventaria aceste obiecte. Mă gândesc la talentul lui Ghiţă Aga de-a se înconjura cu oameni de excepţie şi a-i determina să-l ajute, dar şi la puterea lui de muncă şi de seducţie faţă de oamenii locului.
Îndemnul meu este simplu, pornit din inimă, preţuire şi admiraţie: „Veniţi la Dorneşti ca să vedeţi o minune: reînvierea gospodăriei ţărăneşti vechi, poate multimilenare! Veniţi să admiraţi munca unui intelectual al neamului nostru, muncă pusă în slujba semenilor lui şi, ce este mai important, făcută fără plată! Veniţi să vedeţi şi, de ce nu, să luaţi exemplu! Veniţi şi vă minunaţi!”
Text şi foto:
prof. GH. DOLISNKI
Comentarii