Biblioteca

Într-un sens extrem de larg, fiecare lasă după sine o anume operă. Unii şi-o pregătesc de la o vârstă fragedă, astfel încât, considerând-o „operă”, feciorul brunet de la Şcheia devenit deja calfă în furtişaguri, are vreme să-şi „desăvârşească” opera, chiar dacă de la o vreme cu pauze în care este posibil să fie ascuns după gratii, la vremea vârstei responsabile legal. Deocamdată e minor în ani, dar deja major în isprăvi.

M-am oprit la acest exemplu pentru a ilustra o „operă”, pentru că acesta este tipul de informaţie care domină prim-planurile jurnalisticii. Personaje de acest gen devin rapid beneficiare de celebritate, adeseori imposibil de dobândit de oamenii oneşti care lasă şi ei după ei opere, în stare să le confere măcar notorietate dacă nu celebritate. Pentru că regulile câştigării renumelui în domeniile în care-şi construiesc dumnealor operele sunt aspre, greu de eludat. Ele nu ţin de liberul arbitru, obrăznicia, tupeul şi îndrăzneala furului, mereu ieşit ca păduchele în frunte şi mereu mai vizibil decât trudnicul în operă cu adevărat.

În cei 25 de ani de la Revoluţie, în Bucovina s-a scris, zicem noi, enorm. Nu avem un termen de comparaţie, dar, dacă luăm în seamă numai cărţile care în aceştia ani au fost aduse la/trimise/dăruite redacţiei, este vorba despre o adevărată bibliotecă. Încă îl aşteptăm pe Moş Crăciun să ne aducă promisele rafturi de bibliotecă, pe care să le instalăm în locul celor vechi la care, după curăţenie, am renunţat, pentru ca să punem acolo frumos şi cărţile care nu au încăput în asemenea spaţii. Mai ales cele cu autograf, câteva sute bune de exemplare, care ne fac cinste, aşa cum le fac şi autorilor lor. Puţine, foarte puţine nu au fost într-un fel sau altul prezentate în cuprinsul acestui ziar. Spre binemeritata notorietate a autorilor lor.