Ileano, o café!

Nu ştiu ce ne-am face dacă, din când în când, nu ne-ar ieşi în cale amintirile, cele triste, sau cele voioase, sau cele din cale afară de gălăgioase.

Cum toate, de-a valma, dau buluc în memorie, e cazul să aplicăm mereu, cu discernământ, criteriul selecţiei, la nevoie îmbrâncind în stânga sau în dreapta, acceptând doar imaginile ce „nu ne-ar duce pe noi în ispită şi ne-ar feri de cel rău”.

De pe rafturile doldora de amintiri dau, nu din întâmplare, de domul Dulap (nu e din lemn, ci din carne şi oase). De la mari personaje din filme, el a împrumutat nume pe care le-a dat, în acte în regulă, copiilor săi. De la filmele de „capă şi spadă”, prenumele Pardaillan va fi a unui fiu ce în imaginea ţărişoarei noastre capitaliste de astăzi ar putea reprezenta ceva, dacă a pus-o cumva de-o privatizare cu folos.

De Dulap, tatăl, era cât pe ce să mă ciocnesc cândva, pe vremea răposatului, la intrarea din holul blocului unde locuiau Nuţi şi Mihai.

Veneam la vara mea în calitate de „pălmaş”, truditor la căratul molozului la buncăr, în două găleţi mari, ce urma să-mi fie umplute de vărul meu prin alianţă.

Planul beciului, ce urma să ţină la rece sub bucătăria de la parter, aveam să aflu, fusese discutat şi rediscutat de Mihai cu vecinul lui de perete comun, Dulap.

Nu ştiu de ce grad a fost întâlnirea mea, din holul blocului, cu acel dătător de nume din filme, dar pot spune că am întâlnit o prezenţă extrem de agreabilă, până la strângerea de mână, ca de menghină. Protocolar, mi-a adresat şi două vorbe aproape în şoaptă: „Domnu’ Mihai v-aşteaptă!”.

Când credeam că pot trece prin lume neştiut de nimeni, m-am ciocnit de Dulap şi am rămas cu degetele într-o puternică strânsură stânjenitoare.

Căratul molozului nu e o treabă uşoară.

După câteva drumuri dus-întors la buncăr, într-o pauză, la o bere, în fumul ţigării lui Mihai, apare domnul Dulap cu o cratiţă în care, cinci-şase peştişori minusculi, arşi până la foiţa de ţigară, răspândeau un miros de te da gata. Ce a gândit el atunci, a gândit bine, dar mai mult pentru sine: „Să facem un C.A.P., domnu’ Mihai, eu dau peştele, mata berea!”. „Petrecerea” a continuat preţ de câteva minute, cu câteva sticle de juma’ goale. De scobitori, nu a fost vorba şi cu sărmana prăjeală nu ne-am stârnit decât foamea. Până la urmă, gestul contează şi schimbul de idei dintre cei doi, privitor la gropile ce urma să le facă fiecare. Odată situaţia clarificată, a urmat îndemnul: „La muncă, cetăţeni!”

Treaba mergea ca pe roate, singura diferenţă, privitor la munca prestată, era că la groapa lui Dulap nu era nimeni la căratul molozului. Dincoace, eu, sub povara găleţilor, scârţâiam din toate încheieturile. Spre „final de operă”, vara Nuţi mi-a întins o ceaşcă de cafea aburindă. Imediat, mirosul de nechezol a ajuns şi în spaţiul gropii lui Mihai. De aici, o comandă scurtă a urcat spre cele zări: „Nuţi, o cafea!”.

Din fundul gropii proprii, domnul Dulap, inspirat de valul de nechezol inhalat în plămâni, venit din vecini, dar mai ales de eleganta strigare a domnului Mihai, a slobozit către consoarta sa ceva asemănător: „Ileano, o cafe’ !”

După această ultimă strigare, trebuie să constat, cu tot regretul, că vărul meu a fost depăşit ca imagine, într-o confruntare ce nu a fost confruntare. Dulap a spus cafe’ şi nu cafea, pentru că în el limba franceză e ceva clocotitor, aidoma filmelor de „capă şi spadă” ce i-au împrospătat sufletul în anii tinereţii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: