Un al doilea eveniment plastic la Suceava (după deschiderea expoziţiei ,,Culoare – formă – expresie”, luni, la galeria de artă ,,Ion Irimescu”) în această săptămână! Este vorba de vernisarea, joi, 20 noiembrie 2014, ora 14,00, a Salonului Profesorilor de Arte Vizuale la City Art Gallery (Shopping City Suceava), salon care, după cum ne prevenea Lucia Puşcaşu, preşedinta Filialei Suceava a Uniunii Artiştilor Plastici din România, ne va oferi nu doar bucuria reîntâlnirii cu artişti cunoscuţi care sunt şi profesori apreciaţi, ci şi surpriza descoperirii pe simeze a unor lucrări semnate de absolvenţi de Arte, pe care până acum i-am ştiut doar în ipostaza de profesori. Prezentat de artistul plastic dr. Cătălin Alexandru Chifan, evenimentul reuneşte pictură, grafică şi tapiserie de Valentina Anichitei, Iulian Asimionesei, Roxana Bliorţu, Gheorghe Boca, Loredana Ceică, Cătălin Alexandru Chifan, Oana Cepoi, Loredana Chirilă, Simona Ionela Chiruţă, Mircea Dăneasa, Ioana Irina Ducra, Dan Grigoraş, Adrian Grosari, Loredana Horodincă, Oana-Ruxandra Hrişcă, Marcela Larionescu, Cătălin Luca, Oana Miron, Niculai Moroşan, Iulia Niţă, Puşa Pîslaru Ionescu, Dorin Procş, Lucia Puşcaşu, Camelia Rusu Sadovei, Raluca Schipor, Constantin Ungureanu-Box, Mariana Vereha şi Alexandru Zota. Un eveniment deosebit, care merită o atenţie deosebită!
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii