Premierul Victor Ponta a inaugurat noua grădiniță din Dumbrăveni

> „Am făcut un rămășag cu primarul. Am spus că-i dăm toți banii de care are nevoie, iar dacă termină până la 15 septembrie, vin la inaugurare (…) cu un cadou” a spus primul ministru. Cadoul este un microbuz școlar
 

Victor Ponta

Premierul României, Victor Viorel Ponta, a fost prezent ieri în comuna Dumbrăveni, pentru a doua oară consecutiv într-o lună de zile, de data aceasta având ca principal scop inaugurarea unei grădinițe realizate și cu sprijin guvernamental consistent. Grădinița are posibilitatea să adăpostească aproximativ 190 de copii, în două schimburi, iar investiția a fost realizată din fonduri locale, prin voluntariat, dar și cu fonduri guvernamentale. Deși s-a lăsat așteptat destul de mult, la sosirea sa, unul dintre preoții ortodocși care oficiau slujba de sfințire a unității școlare i-a oferit premierului Victor Ponta icoana Sf. Ioan Iacob Hozevitul, precizând că acesta este unul dintre cei mai recenți sfinți ai Bisericii Ortodoxe Române și că este născut în apropiere, în județul Botoșani, iar pentru soția premierului, Daciana Sârbu, acesta a oferit o icoană a Maicii Domnului. Vizita premierului a fost destul de scurtă, el pășind în interiorul grădiniței, începând cu sala grupei mijlocii și terminând cu sălile grupei Fluturașilor, iar apoi cea a Iepurașilor. La plecare Victor Ponta a vorbit pentru cele câteva sute de persoane care s-au adunat în fața grădiniței și le-a spus că Guvernul a contribuit cu fonduri pentru finalizarea acestei unități școlare după ce primarul comunei, PNL-istul Ioan Pavăl, i-a cerut ajutor financiar. „Am făcut un rămășag cu primarul. Am spus că-i dăm toți banii de care are nevoie, iar dacă termină până pe 15 septembrie, vin la inaugurare și nu cu mâna goală, ci cu un cadou” a mai spus premierul care a arătat că atât primarul s-a ținut de promisiune, dar și că Guvernul a făcut cadoul promis și a alocat un microbuz școlar pentru această localitate. El a ținut să menționeze în discursul său și faptul că cea mai mare „bogăție” sunt copiii. „Am vrut azi să spun de aici, din Dumbrăveni, un mesaj către toată țara: dacă avem copii, dacă avem grijă de ei, dacă avem grădinițe mai bune, școli mai bune, microbuze, profesori, înseamnă că avem o țară care are viitor” a mai declarat Victor Ponta. Primarul comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl, ales pe lista PNL, a mulțumit pentru sprijinul guvernului și și-a exprimat speranța ca părinții să nu uite efortul depus de Guvern. El a mai spus că mulțumește și ministrului dezvoltării Liviu Dragnea că a aprobat sala de sport și căminul cultural, iar licitațiile pentru aceste două noi investiții se vor organiza în foarte scurt timp. La inaugurarea de la Dumbrăveni au mai participat și ministrul de externe, Titus Corlățean, care dimineață inaugurase o grădiniță în localitatea Voitinel, ministrul pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, însoțit de un viceguvernator din Cernăuți și de primarul localității Mahala din regiunea Cernăuți, dar și deputații PSD de Suceava Eugen Bejinariu și Ioan Stan, senatorii PSD de Suceava Neculai Bereanu și Ovidiu Donțu, senatorul UNPR Mihai Neagu, deputatul PC Cezar Cioată, deputatul PLR Constantin Galan, președintele PSD Suceava Cătălin Nechifor, prefectul Florin Sinescu și primarul Sucevei, Ion Lungu. Deși foarte scurt ca desfășurare, evenimentul a suscitat interesul întregii clase politice locale ce face parte din coaliția de guvernământ, aici fiind incluși și membrii și simpatizanții PLR. Interesant este că, după inaugurarea grădiniței din Dumbrăveni, Victor Ponta s-a întâlnit cu reprezentanții comunităților neoprotestante, apoi cu membri ai comunităților neoprotestante la Biserica Betel din localitate, moment la care presa a fost ținută la ușă, primarul Ioan Pavăl precizând că, după inaugurarea grădiniței, vizita premierului are un caracter privat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI