Ceremonia deschiderii anului școlar 2014-2015 la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc va avea loc luni, 15 septembrie, începând cu ora 9. La activitate vor fi prezenți, alături de elevi, reprezentanți ai conducerii M.Ap.N., cadre militare active și în rezervă, oficialități ale administrației publice locale, personalul colegiului, absolvenți, părinți și prieteni ai elevilor. La începutul anului școlar 2014-2015, colegiul militar câmpulungean își întâmpină elevii cu o serie de noutăți în ceea ce privește logistica didactică și infrastructura școlară ce sprijină procesul educațional – a fost realizat un nou amfiteatru și au fost modernizate și igienizate spațiile de învățământ și cazare. În plus, la inițiativa ministrului apărării naționale a fost asfaltat complet drumul de acces spre colegiu și a fost pavat platoul din fața instituției.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii