Dumitru TEODORESCU
Lucrarea a început cu săparea unui cămin la intersecția a două alei și cu aducerea în zonă a țevilor. Țevi fabricate dintr-un material plastic probabil, cu capace la capete, moderne, chiar aspectuoase. Apoi, pe un traseu oarecum nesigur, cu hârlețul, lopata și cazmaua, a fost săpat cu caznă șanțul în care urmau să fie plantate țevile. Unii au comentat că trebuia un șanț mai adânc, căci la noi iernile sunt grele, și a dat de exemplu Rădăuțiul, unde țevile de apă potabilă au fost, înainte de Revoluție, plantate prea la suprafață, astfel că apa îți taie dinții iarna și-i călduță vara… În sfârșit, cu viteza pe care o au hârlețul și lopata, în câteva zile șanțul s-a apropiat de punctul termic din zonă, punctul final probabil. În tot acest răstimp zona răscolită a eliminat câteva zeci de locuri de parcare, într-un perimetru unde nu-i deloc ușor de găsit un asemenea loc. Pământul lopătat nu s-a întors în întregime în șanț, astfel că o ploaie bună transformă și fostele locuri de parcare și strada în mocirlă. Acum, pe vreme bună, mașinile sunt albe de praf. A trebuit ca locatarii să facă gălăgie pentru ca stăpânii „organizării de șantier” să oprească împrăștierea pământului de-a lungul șanțului, pe spațiile bătătorite până atunci de utilizarea lor ca locuri de parcare. Mâine, pe ploaie, totul se transformă în noroi. Și-acum întrebările puse tuturor „organizatorilor” lucrării: unde este/a fost supraveghetorul/dirigintele beneficiarului? Mai există astăzi caiete de sarcini care prevăd executarea cu hârleț și lopată a unor asemenea lucrări? Executanți cu dotare tehnică contemporană nu puteau fi găsiți? Un microexcavator și un camion pentru transportul pământului în exces nu puteau exista în dotarea câștigătorului licitației? Poate că nu, căci în păienjenișul de cabluri și țevi din subsolul orașului, montate fără vreo organizare, mai poți cere organizare a muncii alta decât ca săpatul unei tranșee în linia întâi a frontului?
Comentarii