242 de candidați absenți la prima probă scrisă a bacalaureatului de toamnă

Prima probă scrisă din cadrul bacalaureatului de toamnă, cea la limba și literatura română, a adus în sălile de examen un număr mai mic de absolvenți decât cel al înscrișilor.
 

Dacă pe listele de la Inspectoratul Școlar Județean Suceava figurau 1.248 de candidați, ieri, la prima probă, 242 au absentat. Cei mai mulți candidați absenți s-au înregistrat la Colegiul Tehnic Rădăuți, 59, aceștia fiind urmați de cei de la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” din Suceava, unde au absentat 45 de absolvenți. Potrivit datelor transmise de IȘJ Suceava, niciun candidat nu a fost eliminat din examen. Reamintim, sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat se desfășoară în șase centre, respectiv la Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Tehnic Rădăuți, Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava și la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava. Elevii care au susținut prima probă a bacalaureatului au avut de rezolvat la primul subiect mai multe cerințe pe baza unui text la prima vedere, „Rusoaica”, de Gib I. Mihăescu (absolvenții de învățământ real și tehnologic) și „Donna Alba”, tot de Gib I. Mihăescu, pentru cei de la uman. Subiectul al doilea a vizat realizarea unui text de tip argumentativ de aproximativ 150-300 de cuvinte despre „importanța respectării unor reguli într-un domeniu de activitate”. Ultimul subiect le-a cerut candidaților construirea unui eseu între 600 și 900 de cuvinte despre tema și viziunea despre lume reflectate într-un text poetic studiat, scris de George Bacovia. Sesiunea august – septembrie a examenului de maturitate continuă astăzi, cu examenul la limba și literatura maternă. Proba obligatorie a profilului va avea loc pe 27 august, iar cea la alegere a profilului și specializării, pe 29 august. Afișarea rezultatelor este programată pentru data de 1 septembrie, până la ora 12, urmând ca în aceeași zi să fie depuse contestațiile, în intervalul orar 12 – 16. Soluționarea contestațiilor se va realiza între 2 și 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 septembrie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI