Cu cine vor juca rapidiștii în Seria I

Rapidiștii suceveni își cunosc deja adversarii cu care se vor înfrunta în Campionatul Ligii a II-a, care începe peste două săptămâni.
 

Din Seria I, în care vor juca, mai fac parte Săgeata Năvodari, Unirea Slobozia, Academica Pitești (fosta FC Clinceni), ACS Berceni, ASC Bacău, CF Brăila, Gloria Buzău, Farul Constanța, Rapid Suceava și nou promovatele FCM Dorohoi, FC Voluntari și CS Balotești. Prima etapă de campionat se va desfășura pe 30 august, iar sucevenii intră la treabă, în meciuri oficiale, cu trei zile mai devreme, când vor evolua în turul al IV-lea al Cupei României, fie cu Cetatea Târgu Neamț, fie cu Știința Miroslava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: