Leontina Țăran și povestea caselor „încondeiate” de la Ciocănești
Prima casă „încondeiată” a fost a Leontinei Țăran. În 1950, femeia s-a hotărât să-și renoveze casa în care locuia, primită moștenire de la soacră, așa că l-a tocmit pe Dumitru Tomoioagă, meșter cioplitor în lemn și zugrav cunoscut în sat… De mai bine de o săptămână, turiștii care ajung la Ciocănești au un mare regret. Ei nu o mai găsesc acasă pe Leontina Țăran, nu-i mai pot asculta povețele și vorbele de duh despre ceea ce înseamnă tradiții și respectul față de identitatea locală reprezentată de motivele de pe costumul popular. În urmă cu câteva luni, la 92 de ani, Leontina Țăran își aducea aminte cu plăcere cum i-a cerut meșterului Tomoioagă să îi facă pereții așa cum nu-i avea nicio casă din sat. Aproape toate casele din Ciocănești sunt „încondeiate” „Am lucrat mult cămăși populare, ștergare, covoare. Împreună cu meșterul zidar Tomoioagă ne-am gândit să le facem și pe casă, așa că am ales și am creat împreună modelul, apoi am făcut primul «pui» pe peretele casei. A fost mai greu până când Dumitru Tomoioagă a reușit să găsească modul de a modela tencuiala, care era moale. Am văzut cum a ieșit, apoi l-am multiplicat până a ieșit brâul. Acum este casă muzeu, pentru că a fost prima casă încondeiată; se opresc turiștii să o vadă, mai ales după ce niște domni de la București mi-au pus la poartă un indicator. După ce am terminat de încondeiat casa, s-au apucat și alții să facă la fel, fiecare punând pe casă modelul pe care îl țesea la stative. Așa s-a ajuns ca de la un capăt la altul, în Ciocănești aproape toate casele să aibă motive populare pe ele. Școala, grădinița, muzeul, magazinele, chiar și primăria sunt decorate cu motive specifice” ne-a spus Leontina Țăran. Femeia ne-a spus că greul decorării pereților începea după ce se usca motivul geometric sau floral făcut în relief, pentru că acesta trebuia pictat. Culorile erau cele specifice oului încondeiat de Ciocănești, galben, roșu și negru, la care se mai adaugă verdele. „Am pictat amândoi motivul popular pe care eu îl făceam cel mai des pe cămășile țărănești și pe ouăle încondeiate. Când au văzut cum arată casa, oamenii s-au mirat, stăteau aici în drum și se uitau cum am făcut casa. Ce am făcut noi a devenit foarte repede tradiție, meșterul Tomoioagă abia mai reușea să facă față, așa că și-a luat ucenici pe care i-a învățat, iar aceștia duc tradiția mai departe, pentru că i-au învățat la rândul lor și pe alții și tot așa” ne-a mărturisit tanti Leontina. „Toată lumea este frumoasă în costum popular” Pe lângă exteriorul casei, Leontina Țăran se mândrea și cu comoara din interior. Catrințe, ii, ștergare, cuverturi, batiste, covoare, lăicere, perne, plapume, perdele, aproape toate făcute de mâna ei, iar celelalte moștenite de la mamă sau de la soacră. Ca un adevărat ghid, bătrâna ne povestea cum s-a măritat în 1942, la vârsta de 17 ani, și, cu toate că era vreme de război, lada de zestre a fost plină. Și-a urmat soțul și astfel a ajuns în casa soacrei, unde și-a pus în valoare talentul de a țese și a coase cămăși populare. După ce treceai pragul casei îți prezenta cu mândrie două camere „cu zestre” lucrată de mâinile ei. Cămășile populare, așezate cu grijă în dulap, sunt scoase rând pe rând, fiecare fiind însoțită de o frumoasă poveste despre modul cum a fost lucrată sau despre amintirile de la baluri sau alte evenimente la care a fost purtat acel costum popular. „Toată lumea este frumoasă în portul popular. Am o garderobă bogată cu costume populare, mi-a plăcut să fiu elegantă. Totul este lucrat de mâna mea, mi-a plăcut să lucrez, am lucrat foarte mult, toate sunt cusute cu fir, nu am nimic pictat. Am țesut la război, aș mai țese și acum, dar acum nu mai am putere să apăs la pedale. Ciocăneștiul și Maramureșul mi-au fost dragi pentru că aici s-au păstrat tradițiile nealterate” ne-a spus Leontina Țăran, în timp ce ne arăta costumele populare mirosind a levănțică. Camera de zestre plină de povești Camera de zestre este plină de dulăpioare, lăzi de zestre, un pat cu saltea din paie de ovăz, un cuier și multe, multe poze, ștergare și o icoană. Și zecile de fotografii, numeroase dintre ele păstrate în rame vechi, sunt tot atâtea povești din viața Leontinei Țăran. Prima poveste este cea despre însemnătatea familiei, despre respectul și prețuirea pe care trebuie să le aibă soții, iar fotografiile alături de soț aduc lacrimi pe obrajii bătrânei. Își prezintă cu plăcere familia și se bucură când ne spune, cu fotografiile în mână trimise de la mii de kilometri, despre întâlnirile cu turiștii străini. Gheorghe Tomoioagă, fost primar al comunei până în 2012, nimeni altul decât fiul meșterului care în urmă cu mai bine de 60 de ani a realizat prima casă încondeiată, a decis ca primăria să le dea oamenilor, pe gratis, tot ce au nevoie pentru a picta casele. „Comuna Ciocănești a fost reînființată în anul 1992 din inițiativa fostului primar Gheorghe Tomoioagă. Toți localnicii care au dorit să își facă motive tradiționale pe case au fost sprijiniți de Consiliul Local cu materialele necesare. Ei primeau vopsele, materiale de construcții, ciment. Foarte multe persoane au vrut să renunțe la aceste motive tradiționale de pe case la renovarea acestora. Chiar dacă ei doreau să aibă o casă mai modernă, Consiliul Local a intervenit și i-a sprijinit pe localnici cu materialele necesare. Chiar s-a dat o hotărâre de Consiliu Local prin care cine își face o casă nouă să respecte arhitectura locală și să facă motive tradiționale pe aceasta. Noi le spunem «puii» de pe case. Acum, posibilitățile bugetului local nu mai permit acest sprijin, dar tradiția împodobirii caselor cu pui se menține, este un brand al Ciocăneștilor, satul este un muzeu în aer liber și oricine vine vorbește în primul rând despre casele de aici” ne-a spus Marilena Niculiță, muzeograf la Muzeul Ouălor Încondeiate Ciocănești.
Comentarii