Aspecte ale creației populare într-o abordare din perspectivă modernă

În anul 2013, la Editura „Junimea” din Iași, vede lumina tiparului un studiu de peste 300 de pagini, care își propune să realizeze, cu rigoare științifică, investigarea imaginarului folcloric. Mă refer la cartea „Poetica imaginii în creația populară din Bucovina”, având-o ca autoare pe profesoara Luminița Reveica Țăran, care și-a valorificat aici rezultatele cercetării întreprinse, în cea mai mare parte, sub îndrumarea regretatului prof. univ. dr. Dumitru Irimia, în vederea susținerii examenului pentru obținerea titlului de doctor în filologie.
 

De la contactul cu primele pagini ale cărții, îți poți da seama de seriozitatea cu care este tratat subiectul, prin folosirea unei vaste bibliografii, ceea ce chiar că poate atrage atenția în mod aparte într-o vreme a proliferării plagiatelor și compilațiilor de tot felul. Uneori poți avea impresia că ai de-a face cu o încărcătură copleșitoare de citate, unele ample, altele simple sintagme și cuvinte independente, s-ar părea un fel de inventar de ziceri de-ale altora, mai ales când acestea nu sunt comentate, pentru ca demersul să înainteze vizibil către exprimarea unui punct de vedere personal. Numai că, în cele din urmă, îți dai seama că originalitatea nu lipsește, iar despre aceasta vorbesc cei în mai mare măsură îndreptățiți să o facă, adică referenții științifici: dr. filolog Lucia Cireș, cercetător științific al Academiei Române, filiala Iași, și prof. univ. dr. Nicolae Constantinescu. Părerile acestora sunt exprimate în prefața cercetătoarei ieșene și în fragmentul din aprecierile profesorului bucureștean, reprodus pe coperta a patra a volumului. Prof. Luminița Reveica Țăran este preocupată de evoluția/devenirea nivelurilor de semnificație ale diferitelor tipuri de imagini, începând cu cele care configurează mitul, cele care dau viață ritului, ritualului și ceremonialului. Numeroase pagini sunt dedicate „universaliilor ontologice”, de observat că alăturarea celor doi termeni în sintagma citată potențează ideea de general/ atotcuprinzător. „Imaginea” este urmărită în evoluția ei de la stadiul primar de manifestare, până la cel estetic, așa se explică numeroasele referiri la muzică, coregrafie și literatură, adeseori la formele de manifestare sincretică a acestora. În cea mai mare măsură, exemplele provin din Bucovina, multe chiar din comuna Fundu Moldovei, altele, ceva de mai sus, de la huțulii din Breaza, Moldova Sulița și Izvoarele Sucevei, de ajutor, în această privință, fiindu-i cercetătoarei profesorul Nicolae Macovei. Un accent deosebit se pune în lucrare pe sensurile simbolice ale existenței, pe efortul generațiilor succesive de a valorifica puterea simbolică a elementelor, faptelor și trăirilor umane, ceea ce a avut drept efect umanizarea realității înconjurătoare, a „aproapelui” și „departelui”, a văzutelor și nevăzutelor, a celor care nu puteau fi văzute decât cu ochii lui Homer (ai Orbului), a celor posibil de văzut, de când omul a devenit Om, cu inima și cu sufletul – minte, inimă și suflet, care să prilejuiască revelația. Cartea „Poetica imaginii în creația populară din Bucovina” cuprinde trei secțiuni într-o dispunere logică, evidentă mai ales dacă avem în vedere și capitolele cu paragrafele componente. Prima secțiune este predominant teoretică, evidențiind „metamorfozele socio-culturale ale imaginii și imaginarului”. În secțiunea a doua – „Epistema lingvistică a spațiului imaginar” – accentul este pus pe relația om – Cosmos, așa cum se oglindește aceasta în folclorul românesc. Secțiunea a treia este consacrată problematicii „categoriilor poetice ale imaginarului colectiv”: discursul mitic, tipologia imaginii din perspectivă spațio-temporală, semnificația unor sărbători, credințe și tradiții, ordinea cosmică, ambivalența unor simboluri ș.a. Spațiul și timpul, pe care autoarea lucrării le urmărește în continua lor întrepătrundere/interdependență, au drept caracteristică esențială intermediaritatea, în sensul că pământul și cosmosul, omul cu elementele viețuiesc (totul este aici impregnat de viață) undeva între idealitatea atemporală și realitatea imediată, cu amenințările ei, dar în care se mai păstrează mărturii de dincolo de timpul măsurabil. Asistăm permanent, parcurgând acest amplu studiu, la un act hermeneutic a cărui valoare nu constă doar în faptul că primim niște informații/ răspunsuri la ceea ce ne interesează, ci și în oferirea unor chei cu care să putem ajunge la înțelesurile unui mod de gândire și exprimare care i-a fost caracteristic, din cele mai vechi timpuri, omului de pretutindeni, inclusiv celui din spațiul ce avea să devină românesc. Cele mai numeroase texte care au rol în ilustrarea diferitelor aserțiuni, fiind supuse uneori unei analize mai detaliate, fac parte din repertoriul vremurilor noastre, dar tocmai ele au menirea de a deveni acele miraculoase chei în interpretarea culturii spirituale, permițând recuperarea semnelor/semnificațiilor din străvechime. Poate nu toți cititorii acestei „poetici” vor avea convingerea că au ajuns în posesia tuturor răspunsurilor pe care le așteptau. Dimpotrivă, la întrebările și nelămuririle mai vechi s-ar putea adăuga și altele. De pildă, te-ai putea nedumeri, dacă putem vorbi în adevăratul înțeles al fiecărui cuvânt în parte, despre metafore și personificări atunci când avem în vedere felul cum intră în relație Omul cu lumea înconjurătoare și mai cu seamă cu de tot copleșitorul univers în timpurile imemoriale. În carte se formulează considerații interesante și atunci când sunt puse în legătură cu teoria metaforei (p. 125-127) și atunci când se teoretizează pe seama personificării (cap. Cosmosul antropomorf, p. 129-163), dar raportate la timpul mitic al începuturilor, vor fi fiind „Omul – Cosmos” sau pământul, apa, focul, aerul (la care filosofia pentadei adaugă și pneuma), însuflețite de la bun început, niște metafore sau personificări după definițiile din „poeticile timpului nostru? Pentru omul începuturilor, elementele primordiale erau realmente ființe posedând calități umane. Abia când s-a șubrezit această încredințare privind o „realitate” considerată cândva de netăgăduit, aveau să se nască metafora și personificarea (un fel aparte de metafore) ca niște promisiuni de depășire a limitelor resimțite ca fiind tot mai constrângătoare de către cel alungat din Paradis, dar care resimțea tot mai acut nevoia unei compensații, nădăjduind la reinstituirea ordinii despre care doar mitul, din ce în ce mai părelnic, rămăsese să depună mărturie. * Pentru a-și asigura coerența, claritatea și precizia discursului, prof. Luminița Reveica Țăran a simțit nevoia definirii noțiunilor de bază, cu care avea să opereze în respectul cuvenit pentru proprietatea termenilor. Această preocupare este de mare folos și cititorului mai puțin familiarizat cu terminologia de ultimă oră a domeniului. O primă clarificare terminologică ni se propune în enumerarea din „prolegomene”, unde apar termenii: imagine, imaginar, imaginație, cărora ulterior li se vor adăuga nenumărați alții, între care: epistemă, mit, predicație, nivele de semnificație, rit, ritual, ceremonial, universalii ontologice ș.a. Interesante sunt și glosele despre ceea ce conferă valoare estetică imaginilor analizate, îndeosebi când e vorba despre simbol, comparație, metaforă, personificare și alte așa-numite figuri de stil. Textele literare vizate sunt alese cu grijă, ținându-se cont atât de conținutul, cât și de forma acestora. De fiecare dată în comentarea fragmentelor de doină, baladă, orație, legendă și poveste este depășit cu mult nivelul comod de interpretare, renunțându-se total la stilul înduioșat-admirativ practicat adeseori și atât de neconvingător când a fost vorba despre valorile perene ale spiritualității românești. Cred că nu e deloc întâmplător faptul că acest studiu incitant al „poeticii imaginii în creația populară din Bucovina” a fost scris cu rigoare științifică de către o profesoară cu o evidentă înzestrare de cercetător, născută în satul Colacu din comuna Fundu Moldovei, unde preocuparea pentru conservarea tradiției poartă, între altele, și amprenta seriozității cercetărilor întreprinse în perioada interbelică de Școala de Sociologie a lui Dimitrie Gusti. Spre meritul lor, Primăria, Consiliul Local și Societatea culturală „Dimitrie Gusti” din comuna natală a harnicei și curajoasei autoare au sprijinit moral și material această apariție editorială pentru ca… zăbava să fie cu folos – cum ar zice cronicarul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: