DR. FR. W. FOESTER „Îndrumarea vieții“

Carte de zidire sufletească

IX. Problema sexuală
 

7. Credința Am vorbit de atacurile pe care unii scriitori de astăzi le îndreaptă împotriva credinței în legăturile sexuale. Tot ce s-ar putea spune împotriva acestor păreri își găsește într-o poemă adânc cugetată, Moara de pe Flos, a scriitoarei engleze George Eliot, o expresie atât de convingătoare, încât ținem să redăm aici, într-un rezumat, convorbirea a doi îndrăgostiți, ca un document de cultură a conștiinței, care merită să fie cunoscută și pusă la inimă de tineret. Ștefan și Margareta, legați de alții, deși nu formal, sunt cuprinși de o adâncă pasiune unul pentru altul și discută asupra conflictului lor cu următoarele cuvinte: – Eu n-am legături hotărâte. Dacă nici tu nu ești legată condiționat de Filip, atunci suntem liberi amândoi. – Asta nu-i părerea ta adevărată. Tu simți tot așa de bine că legământul real stă în simțămintele și așteptările pe care le-am trezit în alții. Altminteri, orice datorie ar putea fi nesocotită, când nu-i urmată de pedeapsă. Atunci n-ar mai fi nicio credință. – Datoria nu poate fi îndeplinită, zise el cu o energie pătimașă. E contra naturii. Am fi fățarnici, dacă ne-am da altora. Și e nedrept; ar aduce restriștea asupra lor, ca și asupra noastră. Margareta, trebuie să înțelegi; înțelegi, cred. Se uită înflăcărat la chipul ei, după un semn de încuviințare; îi strânge mâinile într-ale lui tare, dar dulce. Ea tăcu câteva clipe, uitându-se țintă în jos; apoi răsuflă din adânc și grăi, în timp ce-l privea serioasă și îndurerată: – O, e-așa de greu!… E-așa de grea viața! Uneori îmi pare că se cuvine să ne luăm după simțămintele noastre așa de puternice. Alteori însă… Simțămintele acestea se ciocnesc cu toate legăturile vieții noastre de mai înainte, se izbesc de legături care ne înlănțuie de alții și amenință să le sfărâme. Dac-ar fi viața ușoară și simplă, cum trebuie să fi fost în rai! Și dac-am întâlni de la început ființa cu care… Dacă viața n-ar avea datoriile ei înainte de-a veni iubirea, atunci iubirea ar fi un semn că doi oameni sunt ursiți unul pentru altul. Cu noi nu e așa, o văd, o simt. Sunt în viață lucruri la care trebuie să renunți și mulți dintre noi trebuie să renunțe la iubire. Unele lucruri sunt încurcate și întunecoase; un lucru îl văd însă limpede: că nu trebuie și nu pot să-mi caut norocul pe spinarea altuia. Iubirea e ceva natural; dar compătimirea, credința, aducerea-aminte sunt și ele naturale, iar simțămintele acestea vor dăinui în mine și se vor răzbuna, dacă nu le ascult. Suferința pe care aș provoca-o altuia m-ar urmări ca o stafie!… Trec câteva zile. Cei doi îndrăgostiți se revăd la o serbare câmpenească și vâslesc pe râu; amândoi se depărtează de ceilalți în barca lor; ca prin vis, firul apei îi mână tot mai la vale. Se lasă în voia sorții, ceas după ceas, furați de vraja de a fi singuri. Deodată se întunecă. E prea târziu spre a se întoarce acasă. Se urcă într-un vapor care-i lasă abia a doua zi dimineața, într-un port din apropiere. Ștefan se roagă din nou de iubita lui să fugă cu dânsul și să vadă în această întâmplare mâna ursitei. Ea însă rămâne neclintită și e din ce în ce mai hotărâtă. Aici asistăm la următoarea convorbire: – Am dovedit că simțământul ce ne atrage unul spre altul este mai puternic decât orice împotrivire. Această lege a naturii prețuiește mai mult decât oricare alta. Dacă nu convine cuiva, n-avem ce-i face. – Nu-i așa, Ștefane. Sunt sigură că-i fals ceea ce spui. Am încercat și eu, destul de des, să mă liniștesc în același chip: văd însă că părerea asta n-ar fi decât o mască pentru toate trădările și cruzimile, o dezvinovățire a ruperii celor mai sfinte legături de pe lume. Dacă trecutul nu ne leagă, unde mai e datoria? Atunci n-ar mai fi altă lege de-cât capriciul momentului. – Dar sunt datorii ce nu se pot îndeplini printr-o simplă hotărâre, spuse Ștefan, care sări ca ars și începu să umble în sus și-n jos. Ce înseamnă credința exterioară? Ne-ar mulțumi alții pentru ceva așa găunos cum e statornicia fără iubire? Margareta nu răspunse numaidecât: ducea lupta și înăuntru și în afară. În sfârșit grăi, apărându-și cu patimă convingerea, atât împotriva ei, cât și împotriva lui: – Asta pare adevărat la prima vedere; dar dacă te uiți mai bine, nu e adevărat. Credința și statornicia nu înseamnă să faci ceea ce îți pare într-un moment mai lesne și mai potrivit, ci să renunți la tot ce contrazice încrederea ce și-au pus alții în noi, la tot ce provoacă necazuri acelora care în mersul vieții depind de noi. Dacă am fi fost, dacă aș fi fost mai bună, mai nobilă, aceste datorii ar fi rămas în picioare, le-aș fi simțit numaidecât în sufletul meu, întocmai cum mă apasă acuma, în clipa când conștiința mi-i trează; simțământul potrivnic n-ar fi putut crește în mine, ar fi fost înăbușit numaidecât. M-aș fi rugat cucernic să-mi dea ajutor, aș fi fugit ca de-o primejdie groaznică… – Dumnezeule mare! izbucni el la sfârșit. Ce bicisnică-i iubirea femeii pe lângă a bărbatului. Eu aș putea s-ajung criminal pentru tine, iar tu stai colea și cântărești în liniște pro și contra. Nu mă iubești. Dac-ai simți pentru mine a zecea parte din ce simt eu pentru tine, nu te-ai putea gândi nicio clipă să mă jertfești. Nu-ți pasă că-mi răpești fericirea vieții. Margareta își încleșta aproape spasmodic degetele pe care le ținea în poală. O spaimă grozavă se lăsă asupra-i: din când în când parc-o învăluiau fulgere puternice, apoi întindea iarăși mâinile în întuneric. – Nu, nu te jertfesc! zise ea, îndată ce-și regăsi graiul. Nu pot să cred însă că ceea ce eu, ceea ce amândoi recunoaștem ca nedrept față de alții, ar fi o fericire pentru tine. Fericirea n-o putem alege, nici pentru noi, nici pentru alții, nu știm ce este și unde este. Nu putem alege decât atâta: dacă ne vom supune pasiunii noastre sau vom renunța la dânsa, din ascultare față de glasul lui Dumnezeu în cugetul nostru, din credință față de toate simțămintele care ne sfințesc viața. Știu bine, credința e grea — de atâtea ori m-a părăsit! Simt însă că ea își întoarce spatele pentru totdeauna și nu aș mai avea nicio lumină care să mă călăuzească în bezna vieții. – Atunci du-te, lasă-mă, nu mă mai chinui, nu mai pot să sufăr. Ea se aplecă fără voie spre dânsul și-și întinse mâinile. El însă se feri ca de foc și grăi din nou: – Du-te, lasă-mă! Fără să știe ce face, Margareta se întoarse și ieși din cameră: trupul desăvârșea ceea ce mintea nu mai știa. Coborî treptele ca într-un vis, trecu prin curte pe lângă o trăsură cu caii înhămați, apoi strada, tot înainte până ajunse la o diligență în care călătorii tocmai se urcau. Diligența merge poate acasă. Nu avea însă putere să întrebe; dar se urcă înăuntru. Nu am reprodus cuvintele scriitoarei George Eliot spre a afirma că logodna nu se poate desface. Dimpotrivă, cu cât ești pentru nedesfacerea căsătoriei, cu atât trebuie să înlesnești pe logodnici să se retragă la vreme, dacă socot că alegerea lor este greșită. Căsătoria nu e un vals, ci un legământ pe viață, de o intimitate care are nevoie de efectele unei puternice atracții naturale spre a nu duce la o jignire și o înveninare reciprocă. Tocmai pentru a păstra în căsnicie nu numai credința de formă, ci și în gândurile tale, ai datoria să-ți cercetezi sentimentele foarte serios înainte de a te lega pe viață. Firește, pentru conflictele mai adânci pe acest tărâm nu sunt reguli fixe și generale. Aici legea morală poate să strige omului numai atâta: Nu lucra din setea brutală și comună de fericire, ci dintr-o cât mai adâncă răspundere; rămâi credincios ție însuți, și în legăminte, și în ruptură. În asemenea situații, caută să citești cărți înțelepte spre a ajunge la o cercetare neînduplecată de sine și la deosebirea limpede a ceea ce este important și ce nu în viața omului. Tocmai în acest înțeles am citat cuvintele scriitoarei; ele învață pe femeie ce înseamnă credința în firea ei intimă și ne arată cum credința nu este asuprirea vieții personale, ci tocmai ea înfățișează existența cu adevărat personală a omului față de beția patimilor și de farmecul dorințelor proprii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: