Mihai Eminescu „este printre noi”

Acum 125 de ani, în ziua de 15 iunie 1889, pleca dintre noi Mihai Eminescu, cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Spunem adesea, cu mare îndreptățire, că fără Eminescu am fi fost mai săraci, mai necunoscuți și mai puțin români.

 

Atunci și-a încheiat truda slujirii neamului său, neam pe care l-a iubit ca nimeni altul, l-a slujit cu gândul și cu scrisul său devotat, arzând precum o flacără pentru idealul libertății și unității naționale. Dacă Eminescu ar fi astăzi printre noi, condeiul lui nu i-ar ierta pe cei care lovesc în neam și în familia creștină, ar condamna homosexualitatea (pe cale de a fi legiferată prin „strădania” unor parlamentari ecologiști), i-ar demasca pe trădătorii de neam care își spun „patrioți” și ar lupta împotriva celor care jefuiesc ce a mai rămas din această țară. Prin ceea ce a făcut acest mare român și prin opera sa – poezie, proză, publicistică – „Mihai Eminescu este printre noi”, așa cum spune cel mai mare eminescolog de astăzi, Dimitrie Vatamaniuc. Cu toate aceste adevăruri cunoscute, despre Eminescu s-a spus că a fost ultranaționalist, xenofob, extremist sau reacționar. Poetul Național se aștepta la astfel de aprecieri ale unor oameni „devotați” poporului român și această așteptare a anticipat-o în Scrisoarea I: „…vor căta vieții tale/ Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale/ Astea toate te apropie de dânșii… Nu lumina/ Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele și vina,/ Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt/ Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;/ Toate micile mizerii unui suflet chinuit/ Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.” Iată că și astăzi se găsesc români „patrioți” care vorbesc despre Eminescu ca despre „…cadavrul nostru din debara și de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să ne integrăm în Europa”. Dar românii, și în primul rând românii bucovineni, cunosc valoarea poetului nostru național, îl socotesc pe Mihai Eminescu drept făuritor al limbii române și simbolul culturii române și se mândresc cu ceea ce a spus poetul: „Eu sunt născut în Bucovina, tatăl meu e bucovinean” – Opere XIII, Publicistica (manuscrisul 2236). Mihai Eminescu a fost un mare patriot, dar și un adevărat apărător al Bisericii Ortodoxe. Mărturia lui rămâne peste veacuri, ca un autentic testament scris parcă anume pentru cei care se încăpățânează încă să-l considere ateu. „Cine-o combate pe ea și ritualurile ei (Biserica ortodoxă) poate fi cosmopolit, socialist, republican universal și orice i-o veni în minte, dar numai român nu e” (M. Eminescu, „Liber-cugetător, liberă-cugetare”, „Timpul”, 2 februarie 1879 – Opere, vol. X, 1989, p. 187) Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, în colaborare cu școlile și colegiile rădăuțene, inițiază și organizează manifestări culturale dedicate Poetului Național, așa cum se întâmplă și în anul acesta, anul comemorării a 125 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu.