Cătălin Nechifor, felicitat de conducerea partidului său

 

Partidul Social Democrat a apreciat performanțele unor organizații județene la alegerile europarlamentare între care este și cea a județului Suceava. Astfel, PSD a remarcat performanțele obținut de PSD în județul Dolj, 55,98%, în Dâmbovița, unde a obținut peste 49% din voturi sau în Suceava, unde PSD a obținut peste 40%. Astfel, s-a constatat că în organizațiile cu performanțe la alegerile europarlamentare sunt conduceri noi, după ce conducerea PSD a fost preluată de Victor Ponta. Au fost evidențiate în acest sens conducerile formate din cuplul Manda-Olguța Vasilescu la Dolj, Țutuianu-Rovana Plumb la Dâmbovița, dar și modul în care Cătălin Nechifor conduce organizația din Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI