Ceea ce se cunoaște până în prezent este că în jurul orei 19, I.F., de 40 de ani din Vama, aștepta în cabina autoutilitarei pe care o conducea ca mașina să fie încărcată cu pietriș. Încărcarea basculantei se desfășura cu o wolă de către un alt angajat al carierei. Exact când acesta manevra utilajul, un mal de piatră s-a desprins din amonte și s-a prăbușit, acoperind aproape în întregime autoutilitara de transport. Au fost chemați urgent prin „112”, să intervină, pompierii militari și o ambulanță SAJ, dar între timp angajații de la carieră l-au scos pe șoferul surprins în cabină. Acesta murise deja strivit de cei aproape 500 mc de pietriș căzuți peste mașină, personalul medical de pe ambulanță nemaiavând altceva de făcut decât să constate decesul. Pompierii militari de la Detașamentul Câmpulung Moldovenesc au asigurat zona pentru prevenirea producerii unei alte situații de urgență.
Accident de muncă la Cariera „Pârâul cailor”
ITM și Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc cercetează împrejurările și vinovăția producerii unui accident de muncă mortal, ce s-a petrecut sâmbătă, 10 mai, la cariera de dolomită „Pârâul cailor”, de la Fundu Moldovei.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii