La Concursul Național „Made for Europe” de la Brașov

Elevi de la cinci școli sucevene vor participa cu produse realizate în cadrul unor proiecte europene

Elevi de la cinci unități de învățământ sucevene au fost nominalizați să participe cu produse realizate în cadrul unor proiecte europene la cea de-a VIII-a ediție a Concursului Național „Made for Europe”, în perioada 9-12 aprilie la Brașov.
 

Vor reprezenta județul elevii clasați pe primul loc în urma fazei județene: Sânziana Apetroaei, clasa a XI-a E, și David Lupu, clasa a X-a C, de la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” Fălticeni, coordonați de prof. Magdalena Grigoraș, cu un curs online pentru elevi și profesori intitulat “Calificare de bază pentru combaterea plagiatului și dezvoltarea creativității”; preșcolarii Monica Ujeniuc, Mihai Filișanu și Ruben Duman, Grădinița cu Program Normal din cadrul Școlii Gimnaziale „Constantin Morariu” Pătrăuți, coordonați de Grațiela Meșteriuc, cu site-ul http://www.puppetswithamission.eu/Website/; Ana Solcan, clasa a VIII-a, și Adina Lucescu, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Nr. 2 Rădăuți, coordonator Luminița Ramona Cozariuc, cu „Teatrul din valiză”; elevul Andrei Dimitriu, clasa a IV-a, Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” Suceava, coordonator prof. Marlena Moscal, cu produsul “Artbook – culegere de creații artistice și literare despre natură”; elevele Iulia Ciobanu, și Alexandra Roșu, ambele în clasa a VII-a A de la Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava, coordonator prof. Rodica Zimbru, cu produsul joc „Rotressiro”. Celelalte unități școlare în care elevii participanți au obținut premiile II, III și mențiuni sunt Colegiul Național de Informatică “Spiru Haret” Suceava, Colegiul Național “Mihai Eminescu” Suceava, Școala Gimnazială “Teodor Balan” Gura Humorului, Școala Gimnazială “Ion Creangă” Suceava, Colegiul “Vasile Lovinescu” Fălticeni, Grupul Școlar Bivolărie, Liceul Teoretic “Ion Luca” Vatra Dornei. Etapa județeană a competiției s-a desfășurat la Colegiul Național “Mihai Eminescu” Suceava și s-a adresat unităților școlare care au derulat proiecte finanțate prin programul Life Long Lerning – Învățare pe tot parcursul vieții 2007-2013, în anul școlar anterior reunind cele mai bune produse finale realizate de elevi. Sunt rezultate obținute în urma participării la parteneriate europene, concursul desfășurându-se, în acest an, “sub înaltul patronaj al Parlamentului European”. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Suceava a precizat despre competiție că are „o mare dimensiune europeană”, deoarece „contribuie la o mai bună cunoaștere și înțelegere a valorilor și politicilor europene la nivel local și național, stimulează participarea elevilor și a profesorilor la programele europene din domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului, creativitatea, inovația și spiritul de competiție”. La etapa județeană din acest an s-au înscris 13 unități școlare cu 34 de produse finale. „Juriul a avut o misiune dificilă, dată fiind diversitatea produselor și categoriile cărora se adresează, de la preșcolari până la elevi de liceu. În final, însă, au fost corect ierarhizate și premiate produsele care au corespuns criteriilor cerute, respectiv cele care contribuie la consolidarea calității și dimensiunii europene în educație, permit dezvoltarea de competențe-cheie, pot fi integrate în curriculum și utilizate în activitățile curriculare și extracurriculare ale școlii, facilitează progresul școlar și profesional al grupului țintă – soft educațional, pagină web, revistă, programă de opțional etc.” a declarat inspectorul general al IȘJ, prof. Gheorghe Lazăr.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: