Petru Luhan, lider într-un top al donatorilor PDL

Europarlamentarul PDL de Suceava Petru Luhan este cel mai mare donator la PDL în anul 2013, el fiind urmat în top de șeful grupului democrat-liberal din Parlamentul European, Theodor Stolojan.
 

Potrivit datelor obținute de Cotidianul, „campionul” donatorilor din 2013 pentru PDL este Petru Luhan. El a donat suma cea mai mare, dar nu a fost trecut pe lista pentru Parlamentul European. Președintele PDL, Vasile Blaga, nu se regăsește printre donatori sau printre plătitorii de cotizații ce depășesc 10 salarii minime pe economie. De remarcat este că, față de anul 2012, donatorii la PDL au contribuit cu sume vizibil mai mici în 2013. Potrivit sursei citate, Luhan a donat în 2013 suma de 89.000 de lei, fiind urmat de Theodor Stolojan cu 74.500 de lei și de Marian Jean Marinescu, tot europarlamentar, cu 69.600 de lei. Topul donatorilor din 2013 pentru PDL este continuat de Daniall Brad – 61.000 lei, Popescu Dan Cristinel – 60.000 lei, Iosif Matula – 50.042 lei, Aurel Codrescu – 44.000 lei, Alexandru Cruceanu – 40.000 lei, Laurențiu Nepotean – 40.000 lei, Eugen Cristescu – 40.000 lei. În anul 2012, principalul donator al PDL a fost Mircea Andrei, fost senator, cu 260.200 lei, Maria Alexandra Brehui, director administrativ Real Project SRL Piatra Neamț, cu 200.000 lei, Maria Nițu – 175.000 lei, Florin Dumitru Donea – 170.000 lei, Marius Valentin Trâncioveanu, manager NJA Sport Company SRL – 170.000 lei, Alexandru Neculai – 170.000 lei, Florentina Marinescu, – 161.300 lei, Vetuța Dinu – 160.000 lei, Viorel Bratu – 160.000 lei și Mitică Neagu – 154.000 lei. Aceeași sursă arată că la PSD principalul donator în 2013 a fost senatorul Gabriela Vrânceanu Firea, cu 74.142 lei, urmată de senatorul Ilie Sârbu – 38.600 lei, Adrian Duicu, președintele CJ Mehedinți – 36.000 lei, senatorul Ioan Chelaru – 33.000 lei, europarlamentarul Adriana Țicău – 30.936 lei, lider al PSD Neamț, Ionel Arsene – 29.000 lei, Marcel Mihoc – 28.500 lei, lider Timiș și europarlamentarii Claudiu Tănăsescu – 26.134 lei, Corina Crețu – 26.075 lei și Minodora Clivetti – 25.845 lei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI