Această întâlnire a sătenilor la sărbătoarea denumită în calendarul popular și Moșii de Mărțișor, Sfințișorii sau Sâmbra plugului, semnifică sfârșitul lucrului în casă la războiul de țesut, la tors și împletit, la pregătitul zestrei pentru nuntă sau la confecționarea opincilor și începutul primăverii prin intrarea plugului în brazdă. Pe vremuri, în această zi avea loc asocierea plugarilor pentru a efectua muncile agricole de primăvară și începea munca sacră a pământului cu plugul, trăgându-se prima brazdă. Meșteri lingurari, opincari, olari, femei care țes, cos, torc, împletesc, scărmănători de lână, fete care pictează, copii care ajută la făcutul ghemelor și suveicilor, soliști vocali și instrumentiști au răspuns chemării Mariei Luța de a veni la șezătoarea organizată la Pensiunea „Plaiul Bucovinei” din Horodnic de Sus. „Cu astea ne-am născut, cu asta am crescut” De multe ori sărbătoarea celor 40 de sfinți cădea în timpul săptămânii, iar atunci femeile și bărbații se adună la ultima șezătoare a iernii pentru a coase, împleti, toarce, țese ș.a., pentru a povesti și a cânta. „Bunicii mei au fost meșteșugari și de la ei am învățat toate lucrurile. Majoritatea meșterilor din sat sunt prezenți pentru a lucra, demonstrativ de această dată, pentru că este o zi de duminică. La noi, tradiția șezătorilor încă se păstrează. La șezătoare se cânta de dor, de nuntă, de leagăn, se cântau doine, cântece de cătănie. Se mai ia câte un păhărel mic pentru curaj, te mai relaxezi, te mai refaci. Reînviem portul popular, cântecele vechi, meșteșuguri vechi, cum ar fi confecționatul lingurilor, opincilor, ceramica din lut. Noi nu putem trăi fără oale de lut în care să ne păstrăm laptele acru, în care să facem sarmale sau să coacem babele de Paște, oale de smântână, cănițe de băut vin. Totul este moștenit din moși-strămoși, cu astea ne-am născut, cu asta am crescut. Este păcat să se piardă. Cu lingurile din lemn, tatăl acestei femei a fost în toate muzeele din țară și chiar în străinătate. Și acum fac cu tesla coveți” ne-a spus Maria Luța, organizatorul șezătorii. Lâna brută, transformată de meșteri în ciorapi și articole de îmbrăcăminte Viorel Grijincu a dat lâna la foșalăi, iar soția sa, Maria, a tors lână. Tot lână a tors și Maria Popescu care practică acest meșteșug de la 15 ani. „Din lâna toarsă facem ciorapi, cuverturi, țesem țoale în războaie. Lâna de oaie țigaie este spălată, scărmănată, dată la foșalăi și apoi toarsă. Caierul l-am legat cu tricolorul” ne-a spus femeia. Petru și Ilișca Crăciun s-au întors acasă după 42 de ani petrecuți la Timișoara. Spun că s-au întors la Voitinel pentru liniște, aer, apă și tradiții. Petru a cântat și i-a încât pe toți cei prezenți cu fluierul său „fermecat”, la care a învățat să cânte împreună cu vărul său, regretatul membru al Ansamblului „Ciprian Porumbescu” Silvestru Lungoci. Ilișca a realizat cusături cu bumbac pe pânză țesută în casă pentru costume populare, dar și-a adus aminte și de șezătorile din Ardeal, la care participa când era copil. „Atunci torceam cânepă, acuma i se spune canabis și nu o mai folosim, cu toate că erau cele mai trainice țesături. Din fuiorul de in făceam țevi pentru țesut sau pentru vopsit, apoi coseam cele mai comode și răcoroase haine, împleteam, coseam cămăși naționale, prosoape de pus la farfurii sau la icoane, croșetam dantelă” ne-a spus Ilișca Crăciun. Batiste care se pun mirilor la nuntă Ecaterina Macovei și Maria Lungoci au cusut batiste care se pun la mire și mireasă. Femeile ne-au spus că pe vremuri miresele erau îmbrăcate în costum național, cu batic, cu catrință, cu năframă în față. Batista era cusută de druște și o purtau mirii pentru a se distinge de restul nuntașilor. „Această tradiție se pierde, este o raritate să vezi o mireasă îmbrăcată național. Aceste batiste se puneau și pe colacii nașilor. O astfel de batistă se cosea în două săptămâni. Cămașa de mire, cele ale socrilor erau cusute cu aceleași modele și, de cum se tocmea nunta, druștele se apucau de treabă” ne-au spus femeile. Secretul păstrării costumelor populare Pentru că la șezătoare au fost și meșteri opincari, Viorica Hrișcă a făcut nojițe (sfori, șnururi – n.n.) pentru opinci. Spune că ele se pot face din piele, din păr de animale, sfoară sau din lână, ultimul material fiind cel folosit și de ea. Firele de lână toarse sunt împletite în cinci, pentru o pereche de opinci fiind necesari 6 metri de nojițe. Tot ea ne-a dezvăluit secretul păstrării cămășilor populare, prin spălatul manual și fără detergenți. „Cămășile populare nu se spală la mașina automată și cu detergent. Și pe vremuri și acum le spălăm la mână, cu săpun de casă făcut cu sodă, în pârâu. Albitul pânzei se face cu leșie moartă. Cenușa cernută cu sita o puneam cu apă în ciubăr de lemn, o lăsam până dimineața, o strecuram, iar în apa rezultată puneam pânzele pentru a se albi” ne-a spus Viorica Hrișcă. Ea a mai prezentat și câteva catrințe realizate în această iarnă, dar și un scorțar colorat cu vopsele obținute din flori de câmp. Meșteri opincari De la meșterii opincari am aflat că opincile sunt făcute din piele de vită și din piele de porc. După ce se taie animalul, pielea este întinsă prin prindere în cuie de o ușă sau o masă din lemn. Cu o sticlă se rade părul și pielea se pune la dubit în coajă de arin negru ca să capete culoare. După uscare, în funcție de cât de mare este pielea, se croiesc opincile. Un ștergar și gheme cu lână roșie erau un alt punct de atracție pentru spectatorii de la șezătoare. „Este reprezentată floarea racului, pânza este țesută în stative. Este cusută în cruciulițe mici, se lucrează cu multă grijă, cu multă migală, pentru că așa cum este pe dos trebuie să fie și pe față. Când eram tineri ne întâlneam la șezători și coseam. Rolul șezătorilor era de a obține lucruri de valoare care se puneau în casa mare, unde se strângea zestrea pentru viitoarea mireasă. Tot la șezătoare, băieții te vedeau cum lucrezi, știau dacă ești gospodină sau nu” ne-a spus Margareta Cora. O tânăra pictoriță O prezență inedită a fost cea a Loredanei Buliga. Fata în vârstă de 13 ani este cu adevărat talentată în pictură. Lucrează pe pânză, hârtie, lemn, sticlă și ceramică peisaje, aspecte din viața satului, chipuri de copil, dar cel mai mult îi place să facă icoane. Personajul cel mai îndrăgit este Maica Domnului, apoi Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor. Loredana este un autodidact, ar dori să își perfecționeze talentul la Liceul de Artă din Suceava, dar nu știe dacă din pictură își va putea asigura existența.
Comentarii