Cinci dintre cei 11 cetățeni ucraineni aduși la București în cadrul misiunii umanitare coordonate de secretarul de stat în M.A.I. Raed Arafat au fost repatriați luni. Ei au trecut granița României în jurul orei 19.30, prin Vama Siret. Aici au fost așteptați de dl Vasyli Boeciko, consulul general al Ucrainei la Suceava, și soția acestuia, dna Nadia Boeciko. De asemenea, un mic grup de etnici ucraineni din comuna Bălcăuți a ținut să fie prezent la această întâlnire: prof. Sebastian Fraseniuc, cel care a inițiat, acum o lună, în rândul ucrainenilor din județul Suceava, o acțiune umanitară de susținere a protestatarilor din Piața Independenței din Kiev, prof. Petru Șoiman, instructorul Ansamblului „Kozaciok”, și doamnele Felicia Grigoraș și Livia Grigoraș, membre ale Uniunii Ucrainenilor din România.
Cei cinci cetățeni ucraineni – Biserov Pavlo, Pasichnek Mekola, Ojogani Ivan, Kuziv Bohdan și Kulcitskyi Roman – au ajuns în Vama Siret fiind transportați de două ambulanțe A.T.P.V.M., echipajul acestora asigurându-le și asistența medicală pe parcursul drumului de la București. În timpul verificării documentelor de călătorie, de către lucrătorii vamali, am avut posibilitatea să discutăm cu trei dintre demonstranții de pe EuroMaidan. Întrebări firești: Cum s-au simțit în România? Cu ce gânduri se întorc acasă? Cum văd, în viitor, situația din Ucraina? Răspunsurile venite prompt, cu mai multe sau… mai puține cuvinte, sunau astfel: „Vreau să mulțumesc persoanelor cu care m-am întâlnit în România. S-au purtat cu noi foarte frumos. Am simțit că și aici oamenii erau interesați de soarta noastră. Am avut mulți vizitatori la spital. Etnici ucraineni din București. Aș aminti aici pe scriitorul Mihai Traistă” ne-a spus cel mai în vârstă dintre ucraineni, Pasichnek Mekola. Chipul său arăta hotărâre și sinceritate, iar tunsoarea căzăcească și modul de a vorbi, liber și direct, dădeau de înțeles că nu este deloc un adept al compromisului. Este din regiunea Vinnița, orașul Vladejen. Regiunea se învecinează cu Kievul și în decursul istoriei a fost parte componentă a Poloniei, dar și a Imperiului Țarist. Despre modul în care s-au comportat cadrele medicale bucureștene ne-a declarat un alt intervievat, Kuziv Bohdan: „Din România vin cu foarte multe trăiri pozitive. Cadrele medicale s-au comportat exemplar. Ar fi și un minus, glumind… barierele lingvistice. Nu cunosc deloc limba română. Au fost la noi, în spital, ucrainenii din București. Ieri au fost și revoluționarii români din decembrie 1989”. Kuziv Bohdan este din Ivano-Frankivsk, regiune din vestul Ucrainei. Această regiune, alături de Lvov și Ternopol, care au făcut parte din medievalul stat galițian, este considerată a fi un bastion al ucrainismului, majoritatea populației având, de mult timp, o atitudine proeuropeană. Interlocutorul nostru pare să fie galițianul specific: cumpătat la vorbă, atent în exprimare, exigent cu gândurile sale. Cel mai tânăr dintre cei cinci revoluționari, Kulcitskyi Roman, a fost a treia persoană cu care am discutat: „Am fost rănit chiar în prima zi când am ajuns pe EuroMaidan. De acolo am fost dus la administrația raională. Au vrut chiar să mă condamne la închisoare, de la opt la zece ani. Dar eram împușcat în mână și în picior, sângeram și de aceea am fost trimis la urgențe. Acolo am fost operat și mi s-a extras glonțul. În aceea noapte voluntarii m-au luat, pe ascuns, din spital. Altfel, cine știe ce ar fi fost cu mine… Mai târziu, am ajuns la București. Aici, medicii s-au comportat cu noi foarte atent, mai ales că nu înțeleg limba română. Mulțumesc mult!”. I-am mulțumit și eu acestui tânăr de 28 de ani. Privindu-i mâna bandajată… i-am mulțumit și divinității că l-a ținut în viață. Alții, de aceeași vârstă și chiar mai tineri, peste o sută de persoane, au murit, în zilele sângeroase ale lunii februarie, la Kiev, o capitală europeană, într-o țară civilizată a bătrânului continent, la începutul secolului XXI! Neverosimil! Dar s-a întâmplat… Cele peste o sută de jertfe omenești au primit și un nume frumos de la conaționalii îndurerați: Nebesna Sotnia – Sotnia Celestă. Nu au crezut nici cei care demonstrau pașnic că se va ajunge la vărsare de sânge. „Am venit la Kiev cu gândul să-mi exprim opinia liber. Nu mă așteptam să se tragă în noi…” ne-a spus Pasichnek Mekola. Poate nici oficialii Uniunii Europene nu se așteptau la un astfel de final tragic, dar opinia lui Mekola Pasichnek este una intransigentă: „Pentru sângele vărsat are o vină și Europa. Au lungit-o prea mult. Timp de trei luni au lungit-o… Nu au luat o hotărâre fermă. Aceasta a venit doar după ce au fost împușcați o grămadă de tineri. I-au împușcat ca la vânătoare. I-au luat, efectiv, la țintă. În cap, în piept… Oficialii europeni discutau cu ai noștri (fosta conducere ucraineană – n.a.) considerându-i oameni. Aceștia nu sunt oameni. Nu merită să dai mâna cu ei. Cândva, persoanele educate nici nu strângeau mâna cuiva care nu era tolerant. Nici în casă nu îl primeau. O lume întreagă știa că el (Victor Ianukovici – n.a.) este un infractor. A făcut de trei ori pușcărie. O dată a reușit să se răscumpere. A jefuit Ucraina. Arătați-mi o țară unde, în doi ani de zile, fiul dumneavoastră să se îmbogățească, furând 2 miliarde! Iar țara piere… Răuvoitorii Ucrainei au ajuns să conducă statul acesta. (…) Răuvoitorii Ucrainei pot fi de fapt considerați… ocupanți. Îi ajută ienicerii lor. Cum altfel să-i numesc? Au venit aici acum trei sute de ani… Țara aceasta i-a hrănit, i-a îmbrăcat…, iar acum își omoară maica lor!” „Bătrânul cazac” și-a spus, curajos, gândurile. Curaj le-a trebuit celor de pe EuroMaidan! Oare cât curaj? Cum s-au simțit sub ploaia de gloanțe? Ce au trăit atunci? „Sincer să vă spun, poate mai înfricoșător era să te uiți la televizor… Acolo, în piață, nici nu aveai timp să te gândești la toate. Mergeai înainte, orice s-ar fi întâmplat…” ne-a răspuns Kuziv Bohdan. Întâlnirea se apropia de sfârșit. Documentele au fost verificate. Urmează îmbrățișările, cuvintele de îmbărbătare… Doamna Nadia Boeciko lăcrimează. Discret, distinsa soție a consulului general al Ucrainei la Suceava le înmânează celor cinci revoluționari cadouri spre aducere aminte. Mai târziu, aflu că s-a rugat în fiecare seară pentru soarta Ucrainei. Care o fi aceasta? Cu ce gânduri se întorc acasă eroii EuroMaidanului? Zâmbesc stingher. Nu le place să fie numiți astfel. Nu sunt stingheri, însă, când vine vorba de viitorul țării lor. Ce părere au despre referendumul din Crimeea, de duminica viitoare? „Consider acest referendum nelegal. Mi se pare că Rusia își întinde prea mult mâinile sale hrăpărețe. Respect poporul rus. Ei nu sunt oameni răi, dar sunt manipulați. Nu sunt bine informați. Li se toarnă o grămadă de baliverne. Plastic vorbind, dacă unui om îi spui de o sută de ori că nu e om ci porc, începe să creadă și chiar să grohăie”. Sunt cuvintele lui Kuziv Bohdan. „Tema pusă în discuție” – îl completează Mekola Pasichnek – „este una veche. Ține încă de pe vremea fostului președinte, comunistul Leonid Kravciuk (primul președinte al Ucrainei, după declararea independenței în 1991 – n.a.). El nu a rezolvat-o. Iar Iușcenko a trecut-o cu vederea. De fapt, Kravciuk, prin înființarea acestei republici autonome, a vrut să-și protejeze un vechi prieten, fost lider al partidului comunist din Crimeea și membru K.G.B. L-a făcut pe acesta (Yuriy Meshkov – n.a.) președinte al acestei republici autonome. Urmăream evenimentele din acei ani la televizor și mi-am spus: Ce faci, nebunule! De acum, pentru o sută de ani, aduci o mare nenorocire asupra Ucrainei!”. Însă optimismul nu l-a părăsit pe Mekola Pasichnek. Iată concluzia lui: „Dacă în Rada Supremă (parlamentul ucrainean – n.a.), forțele politice patriotice se vor consolida, lucrurile se vor îndrepta”. Cu această speranță, dialogul nostru s-a încheiat. Cei cinci au urcat în ambulanțe și, însoțiți de diplomatul ucrainean, au plecat acasă. În partea ucraineană i-au așteptat alte ambulanțe, alți medici… Cineva din micul grup de etnici ucraineni care i-a întâmpinat în Vama Siret poate s-a gândit că nu s-au spus niște cuvinte care, în țara vecină, în aceste zile, se rostesc din suflet, fără emfază: Slavă Ucrainei! Eroilor slavă! În loc de post scriptum: „Cum dracu’ să nu-i iubești pe ucrainenii care fac scut cu trupurile? Oamenii ăia nici nu și-au dat seama când au devenit exemplu” scria pe blog, într-o zi de joi, 20 februarie 2014, actorul, cântărețul și compozitorul Tudor Chirilă. Altcineva, altă dată, spunea că istoria se scrie cu sânge. Până când și până unde?!
Comentarii