Suceava

Bdul George Enescu, zonă de risc duminical infracțional

 

Duminică, la ora 7.18, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată că pe bdul George Enescu se află parcate mai multe autoturisme prezentând distrugeri la oglinzile retrovizoare. Dintre proprietarii autoturismelor au fost identificate două persoane care au depus plângere, ceilalți proprietari urmând a fi identificați și audiați, întrucât nu au fost găsiți la domicilii. Din interiorul autoturismelor nu lipsesc bunuri sau valori, acestea fiind încuiate, fără a avea urme de forțare la nivelul sistemelor de închidere. În aceeași zi, la ora 21.55, o tânără de 28 de ani, din Fălticeni, a sesizat că, în jurul orei 21.30, în timp ce se întorcea la apartamentul unde locuiește cu chirie, pe bdul G. Enescu din Suceava, când a ajuns în fața scării de bloc, având telefonul în mână, a fost abordată de un bărbat, care i-a sustras telefonul mobil din mână, după care a fugit. Cercetările sunt continuate în ambele cazuri, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: