El a spus, într-o conferință de presă, că a discutat cu liderul PNL Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, privind continuarea colaborării în județ, dar că vor continua dialogul după învestirea noului guvern. Potrivit lui Nechifor, mai sunt „elemente de discutat după învestirea noului guvern”. Liderul social-democraților suceveni a arătat că, în funcție de evenimente, va fi continuat dialogul între PSD și PNL la Suceava. „Nu vreau să rămânem blocați în culise politice, aranjamente, negocieri, ci să ne apucăm de treabă. Primarii nu își doresc scandal, ci lucruri făcute și proiecte pentru dezvoltare” a subliniat președintele PSD Suceava. Președintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, declarase joi că șefii instituțiilor descentralizate din județ sunt la dispoziție și că vor pleca din funcții în momentul în care PSD o va cere. El a mai spus că PNL are posibilitatea să modifice majoritatea în 70% din consiliile locale din județ, dar că nu intenționează să o facă, întrucât consideră că trebuie menținut echilibrul actual din administrațiile locale.
USL este în vigoare și a fost denunțată doar declarativ de PNL, a declarat, ieri, președintele PSD și al Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, subliniind că „dacă USL va fi dizolvată în tribunal cu acordul părților sau unilateral, de-abia atunci alianța nu va exista.”
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii