O admirabilă sărbătoare a cărții

 

Se spune că apariția unei cărți e o sărbătoare, dar ne-am convins că este un adevăr participând pe 25 februarie 2014 la lansarea a două cărți, ,,Frânturi de viață” (Editura PreText, Câmpulung Moldovenesc, 2014) și ,,Cititoarea, călătoarea” (Editura Mușatinii, Suceava, 2014), semnate de două doamne logodite dintotdeauna și pentru totdeauna cu frumusețea cuvântului scris: Artemisia Ignătescu, harnic și devotat cronicar al vieții comunității câmpulungene, și, respectiv, Doina Cernica, scriitoare și ziaristă de talent, care ne racordează la cele mai interesante evenimente culturale prin paginile cotidianului „Crai nou”. Peste 200 de persoane – scriitori, profesori, preoți, prieteni și rude ale autoarelor, primarul Câmpulungului, Mihăiță Negură, și viceprimarul Silviu Robciuc, distinsele măicuțe Elena Simionovici și Gabriela Platon de la Mănăstirea Voroneț, dorneni, membri ai cenaclului „Nectarie” din Vama, membrii vestitei corale „Academica”, condusă de prof. Emil Forfotă, ș.a. – au fost prezente la această manifestare, impecabil organizată de Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc – Biblioteca Municipală și Uniunea Ziariștilor Profesioniști – Filiala Suceava în sala de festivități a Colegiului Național „Dragoș Vodă”. Cuvântul de deschidere a aparținut directorului Bibliotecii, Silviu Ciulei, care a salutat pe cei prezenți și și-a exprimat admirația pentru autoare, „senioara condeiului câmpulungean”, dna Artemisia Ignătescu, și „talentata și cunoscuta ziaristă”, premiată în mai multe rânduri în țară și peste hotare, Doina Cernica. Moderatorul evenimentului, publicistul Mihai Burduja, a creionat succint portretele celor două autoare cu „o admirație care a sporit în intensitate în timp”, provocând-o pe dna Doina Cernica să-și mărturisească emoția revederii sălii mari de altădată a orașului și a liceului, pe care l-a absolvit cu ani în urmă ca șefă de promoție, dar și amintirea primelor sale articole, citite la stația de radioficare a orașului, când a fost remarcată de dna Ignătescu, cea care a îndemnat-o să le trimită la ziarul ,,Zori noi” Suceava. Primarul municipiului, Mihăiță Negură, și-a exprimat bucuria participării la acest eveniment de excepție, oferind cu recunoștință flori dnei Artemisia Ignătescu, în semn de respect pentru activitatea sa în slujba comunității. Revenind la portretul dnei Artemisia Ignătescu, moderatorul a subliniat că și această a doua carte a autoarei, „Frânturi de viață”, se va constitui într-un „document viu pentru istoria orașului”. Autoarea este predestinată la tinerețe spirituală, este de admirat pentru puterea de muncă, dragostea de viață și de oameni, pentru dăruirea sa exemplară. Prezentându-i succint biografia, a apreciat faptul că, prin mii de articole de presă, a contribuit la cunoașterea locurilor și a unui număr mare de personalități care s-au născut sau au trăit aici. Și a propus Consiliului Local Câmpulung Moldovenesc să-i acorde titlul de Cetățean de Onoare. „Personalitatea dnei Doina Cernica însumează o varietate de fațete”, a spus Mihai Burduja, afirmația fiind susținută de priceperea intelectuală, cultura vastă, puterea de seducție a scrisului, exemplul de muncă și dăruire „vecine cu sublimul”. Autoare de frumoasă literatură pentru copii, de admirabile reportaje de călătorie, Doina Cernica a fost apreciată de reprezentanți de frunte ai literaturii noastre: Constantin Ciopraga, Alex Ștefănescu, Mircea A. Diaconu ș.a. Această proaspătă carte a Doinei Cernica, „Cititoarea, călătoarea”, însumând însemnări de călătorie, „fereastră a verii în chenar de iarnă”, după propria mărturisire, a fost prezentată de distinsul publicist Ion Nedelea, care i-a fost șef și coleg de redacție. Vorbitorul a spus că scrierile autoarei realizează „un echilibru extrem de profitabil pentru cititor, o combinație între ceea ce vede ochiul și simte inima”. Cifrele exacte se umanizează, nu citim simple fișe întocmite de un ghid turistic. Pentru că autoarea e posesoarea unei autentice pregătiri intelectuale și are capacitatea de a stăpâni frumusețea limbii, ea reușește să creeze cititorului un sentiment de copleșire, transpunându-l în locul descris. Cu bogata sa experiență în domeniu, dl Ion Nedelea a mai arătat că un ziar nu se poate construi doar cu redacția, contribuția colaboratorilor fiind salutară. Un asemenea colaborator animat de dragoste și pasiune pentru scris s-a dovedit a fi dna Artemisia Ignătescu, căreia i-a apreciat această a doua carte pornind de la titlul inspirat și continuând cu ipostaza de cronicar dăruit menirii asumate de a fi în sprijinul comunității. Cuvinte de apreciere a rostit și despre frumusețea vocabularului, despre talentul literar al autoarei. Vorbind de asemenea despre cartea „Frânturi de viață” a dnei Artemisia Ignătescu, prof. Ioan Popoiu a mărturisit pentru început că autoarea este o persoană de care „te legi sufletește”, considerând că e un reporter valoros și un animator cultural special. „Redactează cu pricepere evenimente, dacă n-ai fost prezent, simți că ai pierdut ceva”, a spus prof. Ioan Popoiu, care a apreciat că un merit deosebit al cărții constă în evidențierea unor personalități care au lăsat ceva valoros comunității prin activitatea lor: soții Otilia și Vasile Sfarghiu, cărturarul Ion Bilețchi Albescu, redescoperit și prezentat de scriitorul Ion Filipciuc, artiștii Costin Neamțu, Mircea Rotaru, Ion Maftei, cercetătorul George Istrate, vrednicii preoți Toader Giosan, Nicolae Cojocaru ș.a., muzeograful Ion Grămadă, oameni simpli precum Rica centenara sau românul Vasile, pentru care a trăi înseamnă a fi în fiecare an la 1 Decembrie la Alba Iulia. Impresionante cuvinte de apreciere despre dna Artemisia Ignătescu au rostit monahia Elena Simionovici, Crizanta Forminte (din postura de membră a clubului „Femina”, condus de dna Artemisia de peste 40 de ani), col. r. Marian Dumitrescu (anunțând cu acest prilej intenția deschiderii unui post local de radio, a cărui primă invitată va fi dna Ignătescu), ec. Gheorghe Mocanu (fostul director al Băncii), scriitorul Constantin Rusu Bucovineanu, care i-a dedicat un poem. Intervențiile au fost completate fericit de câteva momente artistice susținute de talentatul actor Constantin Tiron, care i-a binedispus pe participanți cu epigrame selectate de Mihai Burduja, cu reversul acestora, în semnătură proprie, și cu sonete dedicate femeii (organizatorii aducând un omagiu femeii în preajma zilelor de 1 și 8 Martie). Încheierea manifestării a aparținut autoarelor care au adresat mulțumiri pentru sprijinul moral și material acordat și formației corale „Academica” care a interpretat o selecție din cele mai frumoase piese din repertoriul propriu, dar și un călduros „La mulți ani” pentru distinsa dnă Artemisia Ignătescu, 1 martie fiind ziua sa de naștere.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI