Arhim.Timotei Aioanei, mereu spre un nou început

 

Februarie, 2014. Excurs sentimental în dimineți binecuvântate de Dumnezeu cu liniște și împlinire calmă printre scriiturile pline de har și miez ale Arhimandritului. Contextul spiritual și emoțional – spațiul ortodoxiei – permite gândului ceasul de taină al comuniunii smeritelor cuvinte ce se cuvin și i se cuvin legitimându-i existența, misiunea sacerdotală, ba chiar și ancorarea în spațiul public. Născut în nordul mănos și binecuvântat, de la Rădășeni și Fălticeni i-au fost începuturile. Și-n fibra ființei sale a pătruns sfințenia icoanei adusă de la Sfântul Munte de Arhimandritul Veniamin Chiticaru, altoindu-se pe sfătoșenia și înțelepciunea Sadoveanului. A ucenicit în chinoviile Neamțului cu râvna ostenitorului întru Domnul. A devenit calfă, sporind în înțelepciune și cumsecădenie. Caratele sufletului s-au multiplicat prin forța spiritului, sensibilitate și profesionalism. Ca pâinea caldă s-a dăruit la Catedrala Mitropolitană a Moldovei, precum și la Catedrala Patriarhală. Și pretutindeni și-a găsit rostul rodniciei în slujba Domnului, atât în țară, cât și pe alte meleaguri ale ortodoxiei. Și iată-l meșter, străbătând cu voia Celui de Sus, vămile. Cu Dumnezeu și cu sine. Cu împliniri și cu jertfă. Un Om, un Destin. Arhimandritul s-ar putea considera un om împlinit. Iubitor al cumpătării și al vieții liturgice, trăitor întru cuvântul lui Dumnezeu, poartă în sine neodihna dăruirii. Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale și Exarh cultural al Arhiepiscopiei București, Cuvioșia Sa este din 4 februarie noul Superior al Așezămintelor românești de la Locurile Sfinte – Ierusalim, Ierihon și Iordan. Misiune grea și responsabilă întru împăcarea și unirea celor două patriarhii. Fie ca bătaia din aripi a îngerului să dea roadele înțelepciunii. Misiune grea de ascultare, dar și de diplomație, răbdare și tact, pentru pace duhovnicească și înflorire rodnică a spiritualității ortodoxe. Pentru a înțelege fericita alegere și a felicita Alesul, invocăm deplina înțelepciune a ,,Psalmului 1”: „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor nu a stat și pe scaunul pierzătorilor n-a șezut… În legea Domnului e voia Lui și la legea Lui va cugeta ziua și noaptea…că știe calea drepților”. O, ce veste minunată! Dar ce mare răspundere! Ne bucurăm îngrijorându-ne. Până la apa Iordanului, la zidurile Ierihonului și-n cetatea Ierusalimului îl însoțește ruga și urarea noastră, a concetățenilor ce trăim în spațiul obârșiei moldave. Și mândria smerită că la locurile sfinte bate o inimă în acord cu trăirile și ruga noastră arzândă. Ruga pentru un nou început. Și, probabil, prin mila Domnului, pentru altele. Am retrăit aievea evenimentul, mai târziu, ca o profundă bucurie de suflet. Sadovenianului „umblă vestea prin sate” i-am adăugat propria percepție privitoare la rostul nostru în lume și în special al celor aleși, care, negreșit, dacă nu știu pentru ce răsare și apune soarele, nu-și justifică înduhovnicita menire în lume și neodihna întru slujirea lui Dumnezeu.