Cu nume de floare, primăvara

În lumea creatorilor și iubitorilor de artă suceveni, primăvara începe vineri, 28 februarie 2014, de la ora 17,00, la City Art Gallery (Shopping City Suceava), cu numele de floare al artistei plastice Viorica-Ana Moruz.
 

Cunoscută, apreciată și în ipostaza de profesoară, Viorica-Ana Moruz, care a crescut și educat în spiritul dragostei pentru frumos nu numai numeroase promoții de elevi, ci și pe cele două fiice și, de câțiva ani, pe marea promisiune în domeniu care este micuța sa nepoată Sofia, ne invită la o personală care reunește peste 60 de lucrări, acril pe pânză, ulei pe pânză și grafică. Despre serioasa, discreta și înzestrata Viorica-Ana Moruz și despre creațiile sale, va vorbi (prilejuindu-ne o plăcută și așteptată revedere) criticul și istoricul de artă Valentin Ciucă. Să mai spunem că expoziția este organizată sub auspiciile Shopping City Suceava și ale Filialei Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici din România și să ne dorim să ajungem cât mai mulți la această întâlnire cu primăvara.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: