Municipiul Suceava

Bugetul austerității maxime, votat în unanimitate

> „Am fost nevoiți să tăiem cheltuielile la toate capitolele de funcționare ale Primăriei Suceava” a declarat primarul Ion Lungu, adăugând că „mai multă economie nu se putea face”
Consiliul Local al municipiului Suceava a aprobat joi bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2014, unul sub nivelul celui din anul anterior. Primarul Ion Lungu a ținut să remarce că fundamentarea a fost făcută în conformitate cu realizările din 2013, în care veniturile au fost încasate în proporție de 70%. „Sigur, este un buget restrictiv, având în vedere faptul că, anul trecut, au fost încasări de 70% la bugetul final și de 82,5%, față de cel inițial. De aceea, am fost obligați să ne încadrăm într-o anumită sumă, o valoare a bugetului pe 2014 care nu poate fi depășită nicicum, pentru că acesta ar fi respins de către Ministerul de Finanțe” a subliniat șeful executivului.
 

Primaria Suceava

Bugetul municipiului Suceava are, potrivit primarului Ion Lungu, valoarea de 234,16 milioane de lei, respectiv la secțiunea de funcționare 164,53 de milioane de lei, iar 69,63 de milioane de lei la cea de dezvoltare. După cum se poate observa, aceasta din urmă are o pondere de 30% din totalul bugetului, „un lucru bun în actualele condiții de criză”, după cum a apreciat edilul-șef, care a mai precizat că 70% din cele 60 de milioane de lei de la investiții sunt venituri din fonduri europene. „Vom mai face rectificări, iar acolo unde va fi nevoie vom mai da bani” a explicat primarul La cheltuieli, învățământul are alocat peste 45% din total, 1,5 milioane de euro urmând a lua calea investițiilor și reparațiilor din unitățile școlare, în timp ce 6 milioane de lei reprezintă salariile cadrelor didactice, venite de la bugetul de stat. Transporturile vor lua 20,27% din buget, însă, și în acest an, suma cea mai mare, de 4,1 milioane de euro (11,29%), urmează a merge la serviciile de termoficare. Reparațiile la străzi, din fonduri proprii, vor costa 3 milioane de euro, salubritatea – 1,7 milioane de euro; iluminatul public – 1 milion de euro; apa și canalizarea – 0,75 de milioane de euro, transportul în comun de călători având prevăzut 0,74 milioane de euro. „Este un buget al austerității maxime. Am fost nevoiți să tăiem cheltuielile la toate capitolele de funcționare ale Primăriei municipiului Suceava, pentru a mai putea rămâne ceva și la investiții. Sigur că, pe parcursul anului, vom mai face rectificări, iar acolo unde va fi nevoie, vom mai da bani” a explicat primarul, menționând că pentru funcționarea Primăriei se alocă 2,3 milioane de euro, adică 4% din buget; „mai multă economie neputându-se face, pentru că trebuie asigurat un echilibru”. Bugetul consolidat al municipiului Suceava a fost votat cu votul unanim al celor 22 de consilieri prezenți la ședință.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: