Primăria Suceava taie din cheltuielile serviciilor proprii și orientează banii spre învățământ

> În ultimii 10 ani, acestea au fost diminuate de la circa 10% la 4,37% din buget > În 2014, reparațiile și investițiile din școli urmează a consuma 1,5 milioane de euro
 

Primăria municipiului Suceava va face, în 2014, un efort financiar de 1,5 milioane de euro pentru reparațiile și investițiile din unitățile preșcolare și școlare de pe raza reședinței de județ. Șeful administrației municipale, Ion Lungu, a declarat că propunerile au fost făcute de consilierii locali, fiecare dintre aceștia fiind membri în consiliile de administrație de la cel puțin una dintre unitățile de învățământ. În aceste condiții, primarul informează că s-a tăiat din cheltuielile pentru funcționarea serviciilor executivului, în ultimii 10 ani acestea diminuându-se de la 10% la 4,37%. „Este un efort bugetar destul de mare, de aceea am fost nevoiți să tăiem din cheltuielile de funcționare de la anumite domenii de activitate ale Primăriei. Acest lucru s-a întâmplat în mod constant de când avem austeritate financiară, urmând ca, pe durata anului, prin rectificări bugetare, să asigurăm, în completare, sumele necesare acestor servicii din subordinea executivului” a reliefat Lungu. Primarul Sucevei spune că, în 2014, învățământul se alege cu 32,4% din totalul bugetului; transporturile primesc 20,27%; locuințele și dezvoltarea publică, inclusiv iluminatul public, apa și canalizarea – 12,95%; energia termică și combustibilii – 7,13%; cultura, recreerea și sportul – 6,79%; salubritate –5,68%; asistență socială – 4,68%; autorități executive – 4,37%. Datoria publică totalizează 3,02% din buget, municipiul Suceava având un grad de îndatorare considerat „suportabil”, de 14%. Ordinea publică va avea la dispoziție 1,44% din buget, iar sănătatea este creditată cu 0,73%. „Este un buget al austerității maxime, dar și al dezvoltării” a opinat șeful municipalității, Ion Lungu, bazându-și afirmația pe aceea că peste 30% din buget este orientat pentru investițiile în continuare, 75% dintre ele cu fonduri europene.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI