Înstrăinare…

Am rămas surprins recent citind despre un proiect transfrontalier România – Ucraina – R. Moldova în care, printre altele, era nominalizat „raionul Kitsman” din nordul Bucovinei. Iar din textul/stilul administrativ… românesc (aici s-ar zice că s-a folosit, pentru transcrierea respectivului nume propriu, „norma internațională” în redactarea unui cuvânt scris inițial într-un alt alfabet; aici, cel chirilic), această variantă grafică tinde să le contamineze și pe altele…

 

Iată că, potrivit altei norme autohtone, scriem Londra, Marsilia ori Florența, însă acestea nu ni-s de folos să ne amintim (dacă unii dintre noi vor fi știut vreodată…) ori să înțelegem că numele Kitsman (stabilit în Dukat-ul Bukowina de stăpânii austrieci – Kitsmann) e de fapt cel pe care românii, încă nesupuși și neînstrăinați de ei înșiși, îl pronunțau și îl scriau (chiar și în slavonă!) Cozmeni. Iar apoi, de noi vecini seduși, Coțmani ori Chițmani. Cozmeni nu venind de altundeva, ci de la acel Cozmin – atestat ca fiind al Moldovei, la 1413, parte al domeniului Episcopiei Rădăuților – aflat odinioară în drumul Sucevei (prin Pădurea Cozminului!) spre nord. Iată cum, dintr-o grabă de condei ori dintr-un confuz sentiment globalist, vom fi în stare să scriem mâine Hertsa pentru Herța, Hlyboka în loc de Hliboca, Khotyn pentru Hotin și chiar Chernivtzi (și încă mai sunt variante…) în loc de Cernăuți.