Acolo s-au semnat ordine de plată, s-au luat bani și daruri „grele”, principalul semnatar fiind total ignorat de organele de cercetare penală, lăsat liber adică de răspundere penală, liber fiind și astăzi. Acela a semnat precum primarul din poveste și nici măcar pentru această falsă ignoranță domnia sa nu a fost tras de guler de „organe”. Niște jocuri politice istețe și organizate la vremea potrivită l-au extras pe semnatarul de ordine de plată a unor facturi considerate ulterior dubioase din camera răspunderii, uitându-l în anticameră. Cine mă poate opri să fiu ferm convins că la subsemnatul, care trebuia sancționat pentru articole incomode apărute în ziarul pe care-l conduce, procesul politic a fost exact invers: „aruncă-l în groapă – vorba unui om al statului de pe aici – să vedem cum mai iese de acolo”?… Nemâncând eu prăjiturile Primăriei Sucevei și nebându-i sucurile, au găsit altceva: am făcut trafic de influență pentru „mătușa Tamara”. Aceasta a venit să reclame ziarului chestiuni politice urâte din, afirma ea, spectrul pesedist. Cum nu păreau lucruri credibile pentru a face din ele subiect de presă, am trimis-o la șeful pesediștilor, cel ce-i putea oferi un răspuns pentru nedumeririle sale. Nu a „intervenit” deci directorul ziarului „Crai nou” la prefect, care coordona instanțele financiare ce au înfundat-o pe principala acuzată, caz în care era evident traficul, ci la șeful pesediștilor suceveni și președinte de Consiliu Județean atunci, care a primit-o la sediul partidului dumisale pe împricinată ce – repet, repet, repet – voia să reclame matrapazlâcuri politice din tabăra pesedistă. Ce au discutat, nu știu, dar instanței i s-a mărturisit ulterior că discuția nu a inclus niciun angajament care să presupună existența traficului. Am făcut ceea ce, ca ziarist, ca șef de ziar am făcut de nenumărate ori de-a lungul anilor în nenumărate cazuri, bătând la ușa autorităților pentru petenți care veneau la ziar nu ca să se scrie neapărat despre problemele lor, ci ca să li se faciliteze calea către acele autorități. Nu cred că Codul penal a ajuns deja să sancționeze chiar toate tipurile de relații umane. Mobilul traficului de influență ar fi fost, se incriminează în dosar, un telefon, primit cadou la un moment dat de la principala acuzată. Dar raportați dumneavoastră această miză la miliardele puse în discuție în acest dosar și întrebați-vă dacă sunt sănătos la cap să-mi pun la bătaie numele, prestigiul, reputația, viața mea de om care nu a luat nici măcar o amendă de circulație și în final libertatea pentru un asemenea câștig?! Nu am case, nu am bani decât atâția câți se pot obține dintr-un salariu mediocru, nu mi se lăfăiesc copiii în bogăție și eu, nenorocitul, mă mânjesc pentru un telefon pe care-l are și un țânc de grădiniță cu tătic mai răsărit financiarmente!… Nu mă plâng. Există în continuare căi de atac. Nu înțeleg însă ce și de ce mi s-a întâmplat. Aș înțelege, poate, dacă mi-aș cerceta „prietenii” politici dobândiți prin intermediul ziarului. Dar mai ales nu înțeleg ura unora cu care nu mă consider coleg de breaslă, pentru care cuvântul nu este și nu va fi probabil niciodată, nici pe hârtie și nici pe suport magnetic, materie primă pentru un mesaj comestibil, ci pentru unul parșiv, otrăvitor. Sunt aceia, în esența lor, niște purtători de duh ce-și zic ziariști, numai că duhul lor este de fapt duhoare: de vor sufla asupra unui chip de lut acela în veci nu va prinde viață…
Comentarii