„Prima ieșire a campaniei noastre pentru alegerile la președinția FRF a fost Suceava”

> A declarat Gheorghe Popescu, prezent la Suceava cu prilejul Cupei „Moș Crăciun”
 

Timp de trei zile, la finele săptămânii trecute, Suceava a fost gazda celei de-a VII-a ediții a Cupei „Moș Crăciun” la minifotbal. La invitația organizatorilor, a promotorului Ciprian Anton, la competiție a fost prezent și candidatul la președinția Federației Române de Fotbal, Gheorghe Popescu. Fostul căpitan al naționalei României și al FC Barcelona a premiat cele mai bune echipe și a avut o primă întâlnire cu reprezentanții asociațiilor afiliate la FRF din județele Suceava, Botoșani și Neamț. „Am fost impresionat de faptul că înainte de sărbătorile de Crăciun la Suceava au fost prezenți aproape 5 – 6 sute de copii. Este o inițiativă demnă de laudă, una care trebuie susținută. Cu acest prilej am avut o întâlnire cu reprezentanții asociațiilor fotbalistice afiliate la FRF din județele Suceava, Botoșani și Neamț. Am ales Suceava ca primă ieșire a campaniei noastre, sper să fie cu noroc, și trebuie să spun faptul că împreună cu echipa mea pregătim un proiect pe care să-l prezentăm la Adunarea Generală a FRF din luna martie. Probabil că programul nostru realizat pentru președinția FRF va fi făcut public în jurul datei de 10 ianuarie. Până atunci și după acel moment vom încerca să-l prezentăm peste tot în țară”, a declarat Gică Popescu. Fostul mare fotbalist român a ținut să precizeze faptul că programul său presupune multă muncă și răbdare. „Suntem încrezători că programul nostru este unul menit să aducă România din nou la turneele finale ale Campionatelor Mondiale și Europene. Programul nostru este unul pe 8 ani, deci pe două mandate, pentru că este nevoie de timp, muncă și răbdare pentru a ajunge la marea performanță. Nu se poate nimic realiza pe termen scurt”, a spus Gică Popescu. În ceea ce privește fotbalul de la nivel local, candidatul la președinția FRF a menționat faptul că, în primul rând, trebuie să-ți dorești și să investești ca să ajungi în primul eșalon valoric. „FC Botoșani este o echipă care a avut încredere și un proiect bun. Echipa vecină a avut un start bun de campionat după care s-a mai stins. În orice caz, fără eforturi, dorință și investiții nu se poate realiza mai nimic”, a conchis Gică Popescu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI