Agenții Postului de poliție Vama au fost sesizați despre faptul că Mihai B., de 20 de ani, din localitate, a fost lovit de Ioan C., localnic. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că, în seara de 21.12.2013, în jurul orei 22, în incinta unui magazin din localitate se aflau partea vătămată și doi prieteni, iar pentru că era ora închiderii, ușa de acces era încuiată. La un moment dat, la magazin au venit Ioan C., de 26 de ani, localnic, și Daniel B., care au cerut să fie serviți cu băutură. Fiind refuzați, Ioan C. a spart un geam de la ușa de acces în magazin cu pumnul, după care a fugit. Mihai B. a fugit și el după distrugătorul de geamuri, care a preferat să stea și să-l lovească în cap, după care a fugit. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i s-au acordat îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii de către Ioan C. a infracțiunilor de distrugere și loviri sau alte violențe.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii