De ce n-are renul coadă ?

…Deoarece, spun cunoscătorii, nu-i suficient de adaptat. Are el o codiță, acolo, dar nu-i suficient de lungă să o zbată pentru a-și îndepărta paraziții. Neavând de ales, renii migrează așadar (determinându-i să fie nomazi și pe oamenii care câștigă de pe seama lor) nu numai pentru puțină iarbă, ci și pentru a trăi cât mai mult la rece, în locuri neprielnice căpușelor sau țânțarilor arctici…
 

L.D. CLEMENT

Din România, cei care n-au avut încotro deja au plecat; cel puțin 3 milioane. Iar deunăzi, în contextul Zilei internaționale a migrantului (18 decembrie), aflarăm, dintr-o informare a agenției Mediafax citând un studiu recent al Daedalus Millward Brown, că dintre cei rămași nu mai puțin de 35% (ei reprezentând doar mediul urban!) își doresc să părăsească definitiv România. Dintre aceștia, cei mai numeroși sunt, firește că nu întâmplător, moldovenii. Factorul principal care generează intenția de emigrare este sărăcia, spun cercetătorii de la Daedalus, sărăcie care îi îndeamnă pe oameni la „pragmatism”. Precum renii, neadaptații la România se duc ori vor să meargă, pur și simplu, spre țările unde știu că vor găsi hrană pentru a subzista și a-și perpetua specia. Și, foarte posibil, totodată, locuri mai puțin prielnice paraziților.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI