Utilizatorii aplicației Salvamont primesc zilnic informații actualizate despre 130 de pârtii din întreaga țară, ce includ: grosimea stratului de zăpadă, condițiile zilnice de schi, hărțile munților și detalii despre fiecare pârtie. Astfel, aceștia pot afla, direct prin telefonul mobil, și informații despre lungimea pârtiilor, diferența de nivel, gradul de dificultate, programul de funcționare, mijloacele de transport disponibile pe pârtie, nocturna și tunurile de zăpadă artificială. Mai mult, cu sprijinul Jurnalului Național, pasionații de schi pot vedea, în direct, prin intermediul aplicației, imagini de pe pârtie. De asemenea, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) furnizează, în aplicație, informații în timp real despre starea vremii și condițiile atmosferice. În plus, pentru a putea alege din timp pârtiile de schi, clienții pot activa funcția de notificări zilnice automate, tip „push”, prin care primesc informații despre pârtiile preferate, în fiecare dimineață. Aplicația Salvamont a depășit 25.000 de descărcări, în primele 10 luni de la lansare. Aplicația, compatibilă cu smartphone-urile Android și iOS, va fi disponibilă în curând și pentru terminalele Windows Phone. Prin intermediul aplicației, echipele Salvamont pot localiza mai ușor turiștii care se aventurează pe traseele montane. De asemenea, clienții Vodafone pot apela, gratuit, numărul de telefon mobil 0Salvamont (0725.826.668). În România sunt 53 de echipe Salvamont localizate în județele Alba, Argeș, Bihor, Bistrița, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Vâlcea și Vrancea. Echipele Salvamont pot fi contactate pentru informații și la numărul de telefon al Dispeceratului Național Salvamont 0725.826.668 (0salvamont).
Pentru pasionații sporturilor de iarnă
Pasionații sporturilor de iarnă au acces de acum la mai multe informații despre pârtiile de schi, notificări zilnice și conținut special, direct pe telefonul mobil, prin aplicația Salvamont powered by Vodafone.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii