La data de 11.12.2013, ora 9.10, Ștefan H., de 79 de ani, localnic, a sesizat Poliția municipiului Suceava despre faptul că, în data de 10.12.2013, în timp ce se afla în zona centrală a municipiului, a fost indus în eroare și înșelat de o persoană necunoscută cu suma de 260 lei. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că reclamantul s-ar fi deplasat în acea zi, dimineața, în zona Pieței agroalimentare centrale, unde a fost acostat de un bărbat, care s-a prezentat ca fiind administrator la o instituție publică și s-a oferit să îl ajute să primească un premiu ce se acordă pensionarilor, în anumite condiții. La solicitarea suspectului, Ștefan H. l-a însoțit până în zona centrală a municipiului, unde primul a menționat că are un birou și i-a solicitat suma de 260 lei, motivând că trebuie să plătească o taxă de timbru, dar și cuponul de pensie. După primirea banilor, suspectul a intrat singur în acea clădire, de unde a revenit în scurt timp, l-a asigurat pe reclamant că problema se va rezolva și, ce să vezi?, a dispărut printre blocuri. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, în vederea identificării autorului și a recuperării prejudiciului, arată poliția județului.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii