Suceava

Aleșii au aprobat disponibilizarea banilor pentru drepturile salariale ale dascălilor

> „Sunt asigurate salariile până la sfârșitul anului”, a subliniat șeful municipalității
 

Consiliul Local al municipiului Suceava a aprobat, în ședință ordinară, rectificarea bugetului local cu 4,51 de milioane de lei. Potrivit unei adrese a Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava, fondurile respective provin din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor, 4,33 milioane de lei luând calea asigurării cheltuielilor de personal din învățământul preuniversitar sucevean, iar 172.600 lei fiind orientate spre acoperirea unor cheltuieli materiale, respectiv a celor cu bunurile și serviciile. Primarul Ion Lungu a declarat că fondurile nu au putut fi disponibilizate conform votului din ședința anterioară, întrucât nu se știa repartizarea efectivă a lor pe centre bugetare școlare. „Conform compartimentelor de specialitate ale executivului, sunt asigurate salariile până la sfârșitul anului”, a subliniat șeful municipalității. În cadrul aceleiași ședințe ordinare, aleșii au aprobat alocarea a 2.500 de lei pentru premierea sportivului Sergiu Ionuț Corban, care a obținut, cu echipa națională a României, medalia de aur la Campionatul european de minifotbal desfășurat în luna octombrie, în Grecia. Totodată, capitolul „Cultură, recreere și religie” a fost rectificat în plus cu 300.000 de lei, banii urmând fi îndreptați spre echipa universitară suceveană de handbal masculin, aflată în mare nevoie financiară, prin încheierea unui contract de asociere privind promovarea imaginii municipiului Suceava. CS Universitatea va primi suma amintită până la finele anului 2013, de anul viitor urmând a fi găsită o nouă formă de finanțare a acestei ramuri sportive. Banii au fost luați din prevederile bugetare pentru Programul anual al finanțărilor nerambursabile din fonduri publice, în cadrul căruia handbalul sucevean universitar a fost finanțat până în acest an. Primarul Ion Lungu a anunțat că o primă tranșă de 100.000 lei a ajuns deja la CS Universitatea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: