Incendiu în localitatea Cârlibaba

 

Detașamentul de pompieri Vatra Dornei și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cârlibaba au intervenit, cu două autospeciale, ieri dimineață, în jurul orei 9.30 pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria Ștefaniei D., în comuna Cârlibaba. La sosirea echipajelor, ardeau acoperișul casei și anexele gospodărești, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuință. Au ars, în ciuda intervenției pompierilor, acoperișul casei, pe o suprafață de 100 metri pătrați, două camere de la mansardă, pe 50 de metri pătrați, trei anexe, pe 35 metri pătrați, 20 de metri cubi lemn de foc și 18 metri cubi lemn de construcții. Incendiul a fost lichidat la ora 12 și, cel mai probabil, a izbucnit prin efect termic, din cauza coșului de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile. Pompierii au salvat restul casei, mobilier și alte bunuri materiale. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: