Despre fotbalul sucevean al anilor ’40

Așa precum scrierile lui Ispirescu și Creangă încep cu „a fost odată”, așa voi începe și eu astăzi a scrie cele ce urmează. A fost odată și în Suceava o echipă de fotbal, despre care voi aminti următoarele. La începutul deceniului patru al secolului trecut, când am ajuns la „școală în târg”, am văzut prima oară un „mare meci, mare, de fotbal” așa apărea pe un afiș scris de mână, lipit pe peretele unei case de pe „Strada mare”, azi „Ștefan cel Mare” din Suceava.

 

Atunci, văzând pentru prima oară un meci de fotbal, am rămas mirat de o minge atât de „uriașă”. Până atunci nu știam decât de mingi atât de mici încât încăpeau în palmă. Acele mingi erau confecționate din cârpe sau din păr de vacă, umezit cu salivă, strâns și mototolit în mână până devenea tare ca o „gumă”, azi cauciuc. Această minge dacă mai era legată strâns și cu sfoară de cânepă, devenea tare ca piatra. Cu aceste mingi jucam un fel de „oină”, „fuga” sau „țurca”, jocuri specifice în acele vremuri la sate. Astăzi, baseballul nu este altceva decât o combinație între „oina” de atunci și „fugă”. Primele jocuri de fotbal le-am văzut pe „un imaș” cu iarbă, situat în „Arini” împrejmuit cu un fel de gard de cca 1,5 m înălțime, unde în loc de tribune erau niște scaune executate din țăruși înfipți în pământ și scânduri de diferite lungimi. Primul joc de fotbal pe care l-am văzut a fost între echipa „Cetatea Suceava” și echipa „Dragoș Vodă” Cernăuți. Deși se juca un fotbal la nivelul anilor ’40, jucătorii nu se accidentau între ei, nu erau faulturi intenționate, era mai multă corectitudine în joc. Pe teren nu se auzeau urlete, înjurături sau alte cuvinte necuviincioase, galeriile rivale nu se dușmăneau între ele. La final, învingătorii erau aplaudați indiferent din ce echipă făceau parte. O, Tempora!… Am ținut să scriu aceste rânduri în amintirea unui fost mare jucător pe care l-a avut Suceava înainte de 1989 și care parcă e uitat de lume, nemaipomenindu-se nimic despre el. În urma unei grele și îndelungate suferințe a trecut spre cele veșnice la început de octombrie. Se împlinesc deja de atunci șase săptămâni. Măcar acum să ne rugăm să-i fie țărâna ușoară. Acest jucător a adus multe bucurii spectatorilor suceveni, prin felul său de a juca. Respecta adversarul, uneori chiar îl aplauda când era deposedat cu corectitudine. A fost un jucător de viteză, dădea uneori dovadă și de oarecare șiretenie în jocul său. Faptul că în timpul carierei sale a marcat două goluri direct din corner, spune ceva. După câte îmi amintesc, numai Horia Dumitrache de la Dinamo București a marcat gol direct din lovitură de colț. Au fost probabil și alții, dar nu mulți. Pe scurt, acest jucător era un adevărat magician al jocului cu balonul rotund. Este vorba de mult regretatul jucător de fotbal al Sucevei Mircea Asimionoaiei, care într-adevăr merită să fie readus în memoria iubitorilor de fotbal și nu numai. Fie-i țărâna ușoară, iar familiei îndoliate încă o dată sincere condoleanțe. Și ca semn de respect pentru cei care au ținut sus steagul fotbalului jucat de sucevenii-suceveni, merită a li se oferi un pios omagiu sau cuvinte de laudă următorilor: portarii Ionescu și Ungureanu, jucătorii de câmp Radu Dan, Coman Forminte, Victor Danileț, Oscar Überal, frații Constantin și Aurelian Matei, Constantin Gheghe, Cerlincă, Arcadie Niculică, Dumitru Tarlețchi, Constantin Arhire și mulți alții pe care anii i-au îmbrățișat cu voalul uitării. Ca antrenori merită a fi pomeniți Hedeș și Tovicini care au fost atașați echipelor sucevene trup și suflet. Nu trebuie uitat nici arbitrul sucevean „Domnul” Cosmovici, care arbitra toate jocurile din acea vreme. Scriind aceste rânduri, mi-am amintit ca prin vis și numele a trei jucători din echipa „Dragoș Vodă” Cernăuți. Aceștia sunt Soroceanu, Buliga și Balahura. Din toată pleiada celor menționați, în Suceava mai viețuiește un fost mare jucător, portar, care făcea de multe ori un joc spectaculos , era deseori „pălmuit” cu frenezie de spectatori. Acesta a avut un comportament demn de luat în seamă de toți cei cu balonul rotund în vârful bocancului, de toți acei care pretind a practica jocul de fotbal cu eleganță și cu profesionalism. Este vorba de fostul portar Andrei Sidac, care locuiește retras de lume, într-un bloc de pe strada Mărășești, și care este uitat chiar și de cei care pretind a fi mari iubitori ai jocului de fotbal și cărora le-a adus multe bucurii și satisfacții atunci când apăra culorile și prestigiul echipei sucevene. Cine are urechi de auzit, să audă! (Pens. DRAGOȘ PENTIUC) P.S. În acele vremuri, jucătorii de fotbal nu primeau salarii ca fotbaliști. Ei se mulțumeau cu salariile modeste primite de la unitățile la care erau angajați, precum și cu aplauzele spectatorilor. După ocuparea nordului Bucovinei și după dispariția echipei „Dragoș Vodă” Cernăuți, în Suceava, începând de prin anii 1946 și până prin anii 1954-1956, a mai fost o echipă de fotbal – „Macabii Suceava”, al cărei susținător înflăcărat era cântărețul din vioară Max Glikman. Acesta era și șeful muzicanților de la fostul restaurant „Central”, care se afla vizavi de actuala Casă de Cultură, pe „Strada Mare”.