În funcție de ce își schimbă dl Băsescu opțiunile ?

Datorită evoluției societății și a capacității intelectuale, oamenii își schimbă destul de frecvent opiniile și comportamentul social. Evident că aceste schimbări nu sunt un păcat. Dar când motorul schimbării nu-l constituie evoluția, ci alte determinări, mai ales când e vorba de personaje de a căror decizie depinde soarta unor mari comunități, acele determinări trebuie cunoscute.

 

Există vreo regulă a acestor schimbări, țin ele de umorile personale ori este vorba de altceva? De analizat. Nu interesează în discuția de față un inventar al schimbărilor deoarece ele sunt analizate zilnic de mass-media, unii aplaudându-le, indiferent de conținut, doar fiindcă se simt reprezentați și apărați de președinte, alții criticându-le din motive opuse. Argumentele contează mai puțin sau deloc și de o parte și de alta. De dragul puterii Primele schimbări majore de opțiuni au fost provocate de accesul la putere, adică la guvernare, împreună cu Convenția Democrată, în 1996. Împreună cu Radu Berceanu, Petre Roman… își schimbă brusc atitudinea față de Guvernul Ciorbea, provocându-i demisia la 17 aprilie 1998. Pofta de putere vine însă exersând-o. Astfel, fiind o voce secundară în PD, după episodul „Petre (Roman), ești cel mai bun”, reușește să-l înlăture de la șefia partidului pe colegul și prietenul său. De aici încolo drumul lui Traian Băsescu spre cea mai înaltă dregătorie în stat va fi unul fără sincope. Prin mijloace aproape oculte, dar ocultate în continuare, nu se știe de ce, printr-o scenetă lacrimogenă rămasă în analele celor mai celebre manipulări electorale, îi ia locul lui Teodor Stolojan, președinte al PNL și candidat la alegerile prezidențiale din partea Alianței DA, în 2 octombrie 2004. Motivul? Bietul „Dragă Stolo” s-ar fi aflat în ultima fază a unei boli grave, pe deasupra, fiind atacat cică și mișelește de oamenii PSD. Astăzi, bolnavul de altădată nu mai dă semnele niciunei boli. Din contra. Însă, ca să nu miroase a făcătură, s-a aruncat pe piață zvonul că Stolojan nu reușea să treacă de 7-8%. Victime noi Tot pofta de putere îi determină schimbarea față de Călin Popescu-Tăriceanu, prim-ministru al Guvernului A.DA, în perioada 2004 – 2008. Prietenia între cei doi a ținut doar în campania electorală și câteva zile la Palatul Victoria: îl momește pe Dan Voiculescu împreună cu partidul său, PUR, pentru a alcătui o majoritate necesară trecerii prin Parlament a Guvernului Tăriceanu, ca numai după câteva ore sau zile să declare „soluția imorală”, apoi să ceară demisia premierului și organizarea alegerilor anticipate. Din fericire, nici Guvernul, nici Parlamentul nu acceptă, făcând posibilă cea mai bună guvernare postdecembristă. Din aceleași motive își scoate partidul de la guvernare la începutul lui 2007, iar în 19 octombrie același an reușește să rupă o halcă din PNL prin trădarea grupului „președinților” Stoica-Stolojan și alipirea acestuia la PD. A rezultat la scurt timp PDL de azi. Încearcă o lovitură asemănătoare asupra PSD, adus la guvernare în 2008 pentru a alcătui o majoritate cu partidul său de suflet, pe atunci PDL, dar social-democrații se retrag de la guvernare în octombrie 2009. Bineînțeles, nu înainte de a pierde o parte din membri, constituiți în UNPR, alipiți la PDL până în mai 2012. Victime colaterale După referendumul ultimei suspendări din același an și mai ales după alegerile locale și parlamentare, toate pierdute la scor de forfait, pofta de putere trece, se pare, pe planul al doilea, în consecință mass-media intră în derută. Se vorbește tot mai des de motive secundare ca: Traian Băsescu vrea să arate că este cel mai bun, cel mai tare, cel mai inteligent politician, așa că a încheiat Pactul de Coabitare cu Victor Ponta, noul prim-ministru. Schimbându-și perspectiva la doar câteva luni, își planifică aproape zilnic atacuri pline de furie și încrâncenare de la tribuna Palatului Cotroceni împotriva Guvernului, a Parlamentului, a USL și a liderilor acestora. Sunt și alte ținte asociate. Victimă colaterală – Justiția. O coincidență bizară Un motiv descoperit de presă pare să fie Elena Udrea. Coincidența face ca, pierzând șefia PDL la alegerile din 23 martie 2013 în favoarea lui Vasile Blaga, în seara aceleiași zile, Traian Băsescu să-și ia adio de la PDL: „Adio PD, adio PDL! Noi azi ne-am despărțit definitiv. Luați-vă drumul vostru, iar eu îl am pe al meu”. Se repeta sceneta lacrimogenă din 2 octombrie 2004, dar efectele au fost de data asta nule. Concluziile le trageți Domniile Voastre.