Grănicești. Biserica veche – mama satului

Având în vedere meritele Bisericii creștine, subliniind că școala a luat ființă pe lângă biserică, sau chiar în pridvorul ei, menționăm că primii oameni din Grănicești au învățat carte la Mănăstirea Sfântul Ioan de la Suceava și că, de fiecare dată, lângă primul învățător al satului, care era și director, al doilea învățător a fost preotul din comună.

 

Din studierea însemnărilor existente la bisericile din comună, reiese că vechea biserică în satul Grănicești, susținută de un document, s-a construit în anul 1758 de către credincioșii Gherasim și Toader Ungurean. Primul paroh amintit este Ioan Țurcan, decedat în decembrie 1814, la numai 38 de ani. În anul 1900 s-a extins biserica și s-a zidit clopotnița. Populația satului Grănicești a crescut și locașul bisericii a devenit neîncăpător, ceea ce l-a determinat pe preotul Epaminonda Berlinschi să pună bazele unei noi biserici. Dincolo de cele consemnate în Cronica parohială, referințele adunate în timp nu modifică fizionomia istorică și culturală a obiectivului. Rămân în memorie ctitorii țărani Gherasim și Teodor Ungurean, se vede, gospodari cu stare și credincioși cu râvnă, continuatori ai tradiției ziditorilor de lăcașuri pentru închinare. Anul reper 1758 (În Schematismul Bucovinei din 1867, p. 27, biserica este datată în 1768, aparținând de Fondul religionar al Bucovinei. Satul, administrat de G. Ciuntuleac, făcea parte din protopopiatul Siret. În Schematismul din 1890, p. 54-55, se regăsesc și alte informații referitoare la satul Crainicești), de care se leagă urzirea bisericii, anterior anului de ocupație militară a Bucovinei, e o dovadă că în satele noastre exista o viață românească și creștinească în spiritul moștenit de la voievozii și boierii care și-au însemnat trecerea prin lume prin înălțarea de mănăstiri și biserici. Dar faptul că vatra Grănicești este nominalizată drept a „30-a biserică, cu popă” în uricul din 15 martie 1490, între cele 50 de sate moștenite de la Alexandru cel Bun (1400-1432), e o dovadă că biserica prezentă nu-i cea dintâi, ci un lăcaș care împlinea o necesitate la acea vreme, continuându-l pe altul, înălțat cândva pe același loc sau în altă parte. Biserica țărănească amintită – cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril – asemănătoare cu vechile case bătrânești, avea o singură ușă, câteva ferestre cu gratii, un turn înălțat pe naos cu acoperișul acoperit cu șindrilă. Între timp, biserica clădită din grinzi de lemn s-a dovedit neîncăpătoare. În 1830 și 1900, din aceleași motive, a suferit modificări. Locuitorii satului au desfăcut-o până la temelie și au adăugat-o, construind pe același loc biserica ce se vede și astăzi. Noua înfățișare i s-a dat în anul 1902, când a fost din nou acoperită cu șindrilă, manopera fiind repetată în 1932. Mai târziu, epitropul Gheorghe Moroșan a acoperit-o cu tablă zincată, dintr-o necesitate practică, această manoperă neștirbindu-i vechimea, de care trebuie să se țină seama, biserica, după îndrumările Direcției de Cultură, Culte și Patrimoniu Suceava, „obligatoriu trebuie tratată ca bun de patrimoniu”. Forma bazilicală a rămas neschimbată, după cum și poziționarea ușii masive de la intrare, frumos meșterită ca ușile vechi de biserici din alte sate, în partea de miazăzi a pronaosului. Lăcașul a fost învelit cu scânduri, acoperișul în pantă – imitând parcă Bogdana de la Rădăuți – fiind bine așezat pe grinzi ingenios îmbinate, ingineria lor fiind specifică meșterilor constructori de case, importantă în arhitectura noastră populară. Biserica este compartimentată conform tipicului răsăritean: pronaos, naos și altar. Interiorul ei a fost zugrăvit după ce structura de lemn, pardoseala de scânduri a fost văruită. Cele câteva medalioane pictate direct pe bolțile de lemn – Nașterea, Botezul, Învierea, Evangheliștii – sunt probabil ulterioare vremii ctitorilor Gherasim și Teodor. Pe axa calotei de deasupra iconostasului se înalță Crucea, încadrată de apostolul Ioan și Maica Domnului și de doi îngeri dispuși simetric. Iconostasul este alcătuit din trei registre care cuprind 36 de icoane. Lângă icoanele împărătești sunt icoanele patronale: Sf. Nicolae și arhanghelul Mihail, cu inscripții slavone. La bază sunt patru icoane realizate de un alt zugrav. E interesantă icoana reprezentându-l pe Dumnezeu proniator, ulei pe pânză (aprox. 2/2 m) fixată pe bolta din altar. Întunecată de vreme, abia lizibilă, icoana relevă un Elohim auster, atoatevăzător și înfricoșător. În altar se păstrează (ca soclu de cruci!) două săcălușe din vremea când tinerii întâmpinau cu detunături momentul Învierii în noaptea Paștilor. Biserica mai păstrează un număr de 12 icoane – scene din viața lui Hristos și a Maicii Domnului, pictate pe lemn (zic bătrânii că autorul ar fi Gheorghe Berlinschi, pictor de la Satu Mare). Acestea sunt dispuse într-un șir aproape sub tavan, în care delimitează pronaosul de intrarea în naos. Se pare că până aici a fost extinsă vechea biserică și de aici s-a continuat prelungirea ei până la forma de astăzi. În altar sunt două ferestre cu gratii; cea de pe axă a fost forțată cu ranga în timpul războiului; bara de fier mărturisește gestul vandalilor ocupanți și profanatori. În naos lumina intră prin patru ferestre, iar în pronaos prin una prezentă în peretele în care este încadrată cu ușa de la intrare. Ușa și ferestrele au fost înlocuite în anul 2010. Executate impecabil de Constantin Isopescu de la Voievodeasa, un meșter cu simț artistic, au fost plătite (1000 euro) de către dr. Adriana Istocescu, dr. Georgeta Dulaveris, dr. Eliza Kaufman și ec. Mirela Andronic cu familiile lor, fiicele consilierului bisericesc Eugen și Maria Gherasim din localitate. Învelișul bisericii – lambriu lăcuit – a fost realizat de către meșterul Ionel Gherasim, manopera (30 de milioane) fiind plătită de Gheorghe Clipa a Vasile (Donuță). 25 milioane de lei fiind plătiți de parohie, contravaloarea materialelor. Aleea de piatră – de la clopotniță la biserică – a fost făcută de membrii Consiliului bisericesc, de meșteri zidari cu contribuția financiară a lui Ionică N. Zaharia (10 milioane lei). Consilierii au extras și adus pietrele din apa Sucevei. În biserică, prezintă un oarecare interes scaunul arhieresc, realizat prin tehnica traforajului, prin ornamente aplicate și pictate, câteva sfeșnice de lemn pictate, câteva icoane realizate în manieră naivă, praporii vechi cu portrete neorealiste și câteva lucrări, comandate și donate de credincioși, zugrăvite de maica Vitalia Pleșcan de la Sucevița. Biserica este pardosită cu pietre cioplite despre proveniența cărora nu avem informații. E posibil să fi fost aduse de la o altă biserică sau dintr-un atelier de pietrărie de unde provin multe cruci cioplite și sculptate frumos – câteva încă pe verticală în cimitirul vechi, cele mai bine conservate fiind cele trei cruci cu masă din fața bisericii de lemn și crucea adusă din cimitir, așezată în partea stângă a bisericii noi, cu o inscripție mărturisitoare de preț, ca toate mărturiile gravate în piatră, nebiruite de timp. Așa stă scris pe prima cruce (vezi Treimea de piatră din fața ctitoriei de lemn): „Această cruce s-a făcut cu cheltuiala lui Filon Țibu și cu soția lui Domnica și Saveta a lui Ștefan Bourean”, 1898. (în grafie latină). Pe a doua e scris: „Această sfântă cruce s-a făcut cu cheltuiala robului lui Dumnezeu Vasile Prelipcian din Krainicești și s-au așezat înaintea sfintei Biserici spre veșnică pomenirea lui, la 30 mai 1860” (în grafie latină). Pe a treia e următoarea inscripție: „Această cruce și masa s-a făcut din cheltuiala robului lui Dumnezeu Ștefan Bourean a (M)acsim și Filon Țibu cu soția lui Domnica, în anul 1891” (în grafie slavonă). Pe crucea adusă din cimitir și instalată la intrarea în biserica nouă citim: „Această Sf. cruce s-au ridicat pe cheltuiala roabei lui Dumnezeu Elisabeta a lui Ștefan Bourean pe locul donat la larg: cimitirul morților. Întru eternă ci și a tot neamului amintire. La anul 1903”. Bisericile din comună sunt construite în stil neobizantin. Ornarea din interior reflectă în cea mai mare parte puterea economică a credincioșilor. În satul Grănicești preotul locului deservește numai acest sat. Preotul din satul Românești, deservește periodic și biserica din satul Dumbrava. Și satele Slobozia, Iacobești și Gura Solcii sunt deservite de preoți. În prezent toate satele au case parohiale și preoți proprii. Preoții Parohiei Grănicești Bisericii de lemn din Grănicești, care grăiește prin vechime istorică deopotrivă cu „grămada adunată”, adică prin cei care știu și iubesc statornicia ei – locul ei în Bucovina, cimitirul întru veșnicire și memoria celor care îl locuiesc, i­au dat în timp prestanță și păstorii ei, cărora, în acest context, le evocăm numele: Ioan Țurcan (m. 15 dec. 1814); Ioan Dumitrescu, până în aprilie 1818; Iacob Daci, până în 1834 (m. în 29 dec. 1834); Vasile Popescu, până în toamna lui 1836; Ioan Mitrofanovici, din noiembrie 1836 până în aprilie 1837; George Ciuntuleac, din aprilie 1837 până în 4 iulie 1867 (30 de ani); Alexandru Procopovici, mai-iunie 1867; George Sorocean, iulie-oct. 1867; Ioan Buliga (din 1870 Ioan Băleanu), oct. 1867 – oct. 1869; se îmbolnăvește în 1885 (m. la 15 apr. 1885); Ioan Zugrav, 1885 (suplinitor); Mihai Percec (din nov. 1866 până la moarte, în 1927, cel mai longeviv paroh); Simion Toderiuc, 1922-1924, cooperator; Dumitru Popescu, 1924-1926, cooperator; Corneliu Pihuleac, 1926-1927, cooperator; Epaminonda Berlinschi, 1927 (suplinitor, până în 19 oct. 1939 când a fost transferat la Pârteștii de Jos); Vasile Oniga, 1939; Silvestru Grosu, din 30 nov. 1939; Casian Bucescu, din 1 aprilie 1940, până la 1950; Traian Pașcan, din oct. 1940; Filimon Mămăligă, doar în 15 ian. 1946 (o zi!); Constantin Rusu, s-a prezentat și a plecat curând (3 apr. 1946); Gheorghe Puha, din 1950 până în 1973; Petre Paul Oprea, până în 1982; Constantin Hrehor, din 1982 până în prezent (2013).