Repusă – din fericire! – în circuitul expoziţional, Podul, galeria de la mansarda Muzeului de Istorie Suceava, a fost inaugurată cu retrospectiva pictoriţei Angela Pitariu Bolnavu, „Dincolo de timp”, în după-amiaza zilei de 6 mai 2026. O coincidenţă fericită: a treia întâlnire cu Angela Pitariu Bolnavu, la 70 de ani de la naştere, s-a petrecut în acelaşi loc ca şi prima retrospectivă a artistei după urcarea la cer, organizată la 60 de ani de la venirea sa pe lume. Copleşitorul sentiment al noutăţii a dominant această întâlnire, deşi în urmă cu câţiva ani era organizată şi o a doua, cu lansarea unui album dedicat de Muzeu şi familie artistei.
Lumea învăţământului, lumea culturii şi artei au fost prezente din plin la vernisaj, întâmpinate cu zâmbetul pe buze, ca la o adevărată sărbătoare, de prof. Vasile (Bob) Bolnavu şi de soţia sa, Daniela. Şi bucurate, tot ca la o adevărată sărbătoare, de concertul susţinut de fiul artistei, Tudor Bogdan Bolnavu (violina 1), împreună cu prietenii săi: Virgil Prisacariu (contrabas), Nicoleta Samataru (violoncel), Andreea Prisacariu (violă), Sebastian Orzan Dragoş (violina 2). Şi cu acest concert, Tudor a împlinit o dorinţă a mamei, ca muzica să-i însoţească vernisajele pe care le va urmări din cer. Prezent la cele mai multe şi în timpul vieţii ei, Tudor, a mărturisit în deschiderea evenimentului, nu-i înţelegea emoţia. În vreme ce o piesă muzicală poate fi afectată în interpretarea pe scenă, un tablou pictat rămâne în desăvârşirea sa. Abia acum, a spus în continuare, înţelege că după singurătatea atelierului, emoţia pictorului este legată de mulţimea publicului, de întâlnirea cu iubitorii de artă. Iubitori de artă în rândul cărora îi place să şi le închipuie peste cincizeci de ani şi pe fetiţele sale, Smaranda şi Carolina, acum copiliţe jucăuşe, abia temperate în neastâmpărul lor de privirea totuşi îngăduitoare şi drăgăstoasă a mamei lor, Laura. Cum la vernisaj nu a putut să ajungă şi Meda, fiica Angelei Pitariu Bolnavu, cu fetiţele ei, ne-a făcut plăcere să le reunim împreună cu bunicul, Papy Bob, şi cu soţia sa, Daniela, în fotografia încredinţată de prof. Vasile Bolnavu, pe toate patru: Issara, Smaranda, Clarissa şi Carolina.
Alcătuit din piese de Mozart, Bach, Edward Elgar, Bela Bartok, concertul a fost moderat atrăgător de Virgil Prisacariu, care l-a subordonat vieţii omului şi iubirii şi care, inspirat, a evocat celebra catedrală proiectată de Antoni Gaudí, „Sagrada Familia” din Barcelona, ale cărei minuni din interior sunt mereu văzute altfel, îmbogăţite de mersul luminii zilei prin vitraliile acesteia. Tot astfel, lucrările Angelei Pitariu Bolnavu – pictură, grafică, tapiserie – ne apar înnoite de mersul luminii zilei prin lucarnele galeriei. Cele mai multe înnoite, dar unele şi noi pentru publicul acestei expoziţii, tapiseriile şi portretele colegilor, de pildă, cum au specificat în deschidere dr. Constantin-Emil Ursu, director general al Muzeului Naţional al Bucovinei, şi dr. Camelia Sadovei, preşedinta Filialei Suceava a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi curatorul retrospectivei.
„Pentru mine, s-a confesat Constantin-Emil Ursu, este un eveniment cu multă emoţie, un eveniment la care venim cu multă bucurie: în fond, este o aniversare!” Şi a mulţumit familiei, profesorului Vasile Bolnavu, care l-a pro-pus încă de anul trecut, dorindu-şi într-un fel o reeditare a celui din urmă cu zece ani. Şi a reuşit!
În ciuda sentimentelor generate de prietenie şi de preţuire şi a experienţei albumului, deci a unei bune cunoaşteri a creaţiei Angelei Pitariu Bolnavu, Camelia Sadovei, a povestit în intervenţia sa, a trăit un moment de descumpănire, de pierdere, când s-a văzut înconjurată de cele două sute două lucrări ale artistei care trebuia să fie ridicate în spaţiul atrăgător, însă şi foarte complicat al galeriei. „Doamne, Angela, ajută-mă!” a suspinat. Iar ajutorul a venit din parte echipei Muzeului, dar şi al Luciei Puşcaşu, cu sugestii îndeosebi în zona tapiseriei şi cu, desigur, participare efectivă. În creaţia Angelei Pitariu Bolnavu, „opera unei vieţi”, Camelia Sadovei a văzut „multă iubire”, vede ca definitorie, iubirea. „De dincolo de timp, Angela Pitariu Bolnavu ne propune o reamintire a istorisirilor sale plastice dintr-o viaţă dedicată semenilor într-un mod particular şi definitoriu precum o pecete. Semnele şi simbolurile sale ne pun azi în faţa unor oglindiri în care ne recunoaştem azi, mai clar decât ieri, pentru că a venit vremea să le putem înţelege. Mulţumim, Angela!”, a mai scris în prezentarea din pliantul retrospectivei, frumos ilustrată, între altele, cu două autoportrete ale artistei.
În zona centrală a galeriei, cu autoportretul reprodus şi pe afiş, şi pe pliantul expoziţiei, a fost înălţat tripticul „Constelaţia Taurului”, o lucrare de forţă, la care artista ţinea, pentru că ţinea şi la apartenenţa sa la Zodia Taurului, fiind născută pe 1 mai 1956 (la Rădăuţi), pe care a celebrat-o în mai multe rânduri, conştientă de forţa pe care i-o dădea pentru pro-pensiunea spre neţărmurirea şi misterul mărilor, spre nesfârşitul şi taina cerurilor. Privind-o, mi-am adus aminte brusc de interviul pe care mi l-a acordat în ajunul uneia din zilele natale, de drumurile noastre, cu ea la volan, spre sau de la un vernisaj, ea vorbind şi eu ascultând-o, despre copii, despre viitoarea expoziţie, despre cea mai recentă încercare a suferinţei – învinse. Emoţionantă şi derularea pe ecran a unui album de fotografii, ilustrare a biografiei artistice a Angelei Pitariu şi, deopotrivă, o veritabilă istorie a evenimentelor plastice din Suceava, a Filialei Suceava a Uniunii Artiştilor Plastici. Mi s-a oprit respiraţia când am văzut-o pe Angela încadrată de sora mea, artista plastică Dany-Madlen Zărnescu şi de soţul ei, sculptorul Gheorghe Zărnescu, într-o imagine pe care nu o ştiam. Dar ce răscolitoare şi altele, cu artişti care au plecat, cu artişti argintaţi acum de timp… Împreună cu Angela de-a pururi tânără! Şi, încoronându-le, gândul lui Tudor Bogdan Bolnavu la fetiţele sale, privind cu ochii maturităţii şi al amintirilor ascultate peste ani lucrările bunicii lor aflate acum împrejurul nostru.
„Este o retrospectivă magnifică!” a exclamat criticul de artă Iulian Bucur, de la Bacău, invitat să o prezinte. O retrospectivă care spune în detaliu povestea unei vieţi. A unei artiste din anii 80 ai secolului trecut –„Nebuna artă a anilor 80!” -, când era dificil, pe un număr extrem de mic de locuri, să fii admis la Facultatea Artelor Plastice, era greu să-ţi găseşti prietenii care să te înţeleagă şi modalitatea în care să străpungi zidul celor înregimentaţi. Este, de asemenea, şi o poveste a uneltelor, a instrumentelor artiştilor plastici, a continuat: dacă Rembrandt aştepta şi o lună ca o tuşă pe o lucrare a sa să se maturizeze, să se odihnească, pentru transparenţa şi liniştea pe care o lasă culorile de ulei, acum – aproape necunoscute când Angela a absolvit, în anii începuturilor Angelei -, culorile acrilice polimerizează instantaneul. Lucrările artistei reuşesc o medie a calităţilor acestor culori în efortul drumului din afară spre lăuntrul ei, spre lăuntrul nostru, de la mult la puţin, la simbol, de la zgomot la sunetul cizelat, de la relativul întuneric spre suprema lumină.
Glasul lui Iulian Bucur sună învăluitor, vrăjeşte, ca şi lucrările Angelei Pitariu Bolnavu. Împreună cu ele, cu spiritul ei sădit în ele, Angela este cu noi. Numele ei înseamnă înger. Aşadar, în catedrala Podului, cu cele două sute două de chipuri ale sale, dar şi cu cele două, ale lui Tudor Bogdan şi Medei, şi cu celelalte patru, ale Smarandei şi Carolinei, Issarei şi Clarissei, Angela Pitariu Bolnavu vie, este cu noi. Sună viola, violinele, violoncelul, contrabasul, sună şi mai puternic culorile, amintirile, visurile. Angela este cu noi! Suntem cu un înger în catedrala expoziţiei şi a galeriei!
*
Dacă aveţi noroc, în preafrumoasa lună mai a acestui irepetabil 2026, urcând trepte multe spre seninul cerului până când soarele său, săgetând lucarnele, vă va coborî pe chipuri orbindu-vă, îi veţi auzi zborul tăcut. Iar atunci când privirea se va limpezi de prea multa lumină, îi veţi simţi lucrarea. Una a iubirii care nu moare.
Comentarii