Povestea nu se încheie, pentru că Sev. Procopovici mai are să ne împărtăşească ceva şi despre (aveţi răbdare, că veţi afla!):
Ce bucurie mare ne era maialul, care atunci se cultiva pe o scară întinsă, astăzi acest arminden al elevilor nu mai există. Îmi aduc aminte că la aşa o excursiune, e vorba de şcoala primară, ne strângeam în şcoală, de acolo, după intonarea imnului împărătesc de cătră moşul Grigori (Vindireu), acompaniat de taraful său (despre moşu Grigori voi mai vorbi mai la vale), porneam în rând spre poiană, un platou pe malul Sucevei în partea de la nord-est a oraşului Suceava, deasupra cărui platou se înălţa o coastă de deal. Înainte încă de-a ajunge şcoala la locul aranjării, mici precupeţi ocupase acuma platoul cu meşcioarele lor, pe care erau aşezate turte dulci, bomboane, mere etc. Aşa odată, venind cu rândul într-o zi de maial, cum acele mese erau foarte aproape de drumul pe unde treceau elevii în rând, nu ştiu din ce parte, numai ce văd că elevii tăbărăsc asupra acelor mese şi le golesc de toate bunătăţile: până ce interveniră autorităţile, adecă învăţătorii, mesele erau deşarte. Tare mi se pare că mi-au picat şi mie vreo câteva bucăţi de prăjituri şi acadele.
Altă aventură cu circul!
Unde până mai acuma câţiva ani era hala de gimnastică şi acuma e şcoala profesională de fete, de mult, când eram la şcoala primară, se afla acolo un loc deşert unde se instalase primul circ ce-l vedeam. Pe nemţeşte îi zicea Englische Reiterei. Ce ştia băietul de circ?, dar chiar din astă cauză curiozitatea era mare. Ce-aş fi dat eu, ce nu aveam să văd şi eu o reprezentare de circ, cu cai şi clovni. Doamne, ce rău când e omul sărac, îmi gândeam. Trece o zi, trec două, trei, eu nu pot să intru. În sfârşit, mă iau întâi sara de acasă şi trec pe la circ, că-mi era cam în drum. Apropiindu-mă, văd în pânza (păretele) circului o ruptură mare şi câte-un băiet intra gratis în circ. Curajos, hai şi eu după el; m-am tupilat, m-am furişat tăcut printre picioarele privitorilor şi deodată am fost în circ. Doamne, ce bucurie aveam eu văzând şi auzind hazul ce-l făcea cei doi clovni, unul gros şi mare cu un glas piţigăiet, cellalt mic şi subţire, imitând şi scoţând un glas gros ca dintr-un poloboc. Am mai văzut şi alte bazaconii, dar nu-mi mai aduc aminte. Aşa am fost prima dată la circ. Atât din asta, cât şi din daravera de mai sus, am ieşit cu obraz curat.
Aş mai avea de povestit despre luptele studenţilor, adecă elevilor de liceu între olaltă, ce le purtam în câmp pe la Zamca, cât şi despre certele şi luptele ce le purtam elevii cu cetăţenii (burgherii). Atunci încă nu pătrunsese ideea (simţul) naţional, ci la ordinea zilei erau stările şi breslele.
Timpul liceului
În liceu numai clasa 1 am petrecut-o sub guvernarea (epitropia) fratelui meu cel mare, care apoi fu înrolat în armată, iară eu rămăsei slobod. De timpul liceului îmi aduc aminte cu bucurie de unele episode. Aşa îmi plăcea să merg regulat la o grădină-restaurant – elevilor intrarea nu le era oprită, numai nu trebuiau să-şi facă de cap; acolo ascultam cu mare interes şi cu atenţiune încordată muzica lui Moş Grigori, tatăl natural al profesorului de mai târziu Leon Ilniţchi. Dar nu mă mulţămeam să aud muzica de la distanţă, ci mă apropiam de chioşcul muzicii şi acolo ascultam nu numai cântecele bătrâneşti şi romanţele ce le cânta cântăreţul din gură, acompaniat de taraf (bandă), ci şi şăgile şi bonmurile muzicanţilor, căci ţiganii din fire sunt hazlii şi şagaci. Pe urmă, când avansai la o clasă mai superioară, a 5-a sau a 6-a, făcui şi eu cunoştinţe cu unii din muzicanţi, atunci mă simţeam parecă mai mare, mai cu vază.
Afară de aceste petreceri nevinovate însă mai gustam şi plăcerea bodegii (crâşmei). Unde nu-şi vâră diavolul nasul? Destul că prieteni de-ai craiului se găsesc; mai întâi unul, frate de cruce, apoi mai mulţi, o coroană (masă) întreagă. Cum venea sâmbăta, apoi ne întruneam regulat la masa legii, cum numea regretatul profesor din Cernăuţi Ion Bumbac masa la care se adunau românii cernăuţeni în hala de bere în hotelul Pajura neagră.
În clasa şasea fiind, formarăm, împreună cu Emil Tomiuc, fost pe urmă medic veterinar, Vasile Hnidei, devenit apoi teolog, şi Adolf Bucher, fost bibliotecar la biblioteca universităţii din Cernăuţi, formarăm un cvartet de cânt, mai întâi pentru biserică (cântam la liturgie), apoi la mormântări şi alte ocaziuni, precum serănăzi (serenade). Acest cvartet se rătăcea câteodată şi prin crâşme, dar ascunşi de ochi nechemaţi, precum ai profesorilor, de care Doamne fereşte să fi fost văzuţi. Făceam, în stil mai mic, aşa cum o fac, sau cel puţin o făceau, studenţii la universitate“.
*
Am văzut până acum, într-o relatare cursivă, atractivă – poate nu ca Amintirile lui Creangă, dar amintind de acestea (şi cui nu-i place să-şi aducă aminte de copilărie?) – „preocupările” de bază ale unui copil, deja „şcoler”, adică joaca şi descoperirea împrejurimilor. Nu lipsesc, însă, ocheadele aruncate către lumea „celor mari”, cum ar fi „aventurile” la circ sau la târgul de Armindeni. „Maialul” acesta ne aduce aminte de cele similare pe care le-a adus cu sine din studenţia vieneză I.G. Sbiera, cel care a avut grijă să le facă şi publicitate prin presă (e drept că la Horecea cernăuţeană, dar lucrurile bune s-au împrăştiat repede şi la Suceava, unde beneficiau şi de „bunele oficii” ale profesorului-catihet Constantin Andrievici-Morariu), după cum ne documentează şi câteva „episoade” pe care le-am readus în atenţie prin Scene de viaţă bucovineană.
În chip firesc, urmează o perioadă mai bogată a vieţii, aceea de student, asupra căreia Severin Procopovici insistă cu detalii – în fond manuscrisul era „comandat” în interesul primordial al Societăţii academice Junimea – ceea ce ne încântă atât prin evocarea unor evenimente pe care le cunoaştem, mai mult sau mai puţin, din prinderea lor în „inventarul istoriei”, cât şi prin unele amănunte de viaţă internă a societăţii studenţeşti, a lui Ciprian Porumbescu ş.a. Dar nu mai detaliem, pentru că va urma curând „discursul” profesorului, care se susţine de la sine şi, pe de altă parte, ar fi păcat să întrerupem prea mult „fluxul memoriei”.
Comentarii