Comunitățile suedeze, în special cele din mediul rural, se pregătesc de sărbătoare atât în mediul privat, cât și în cel al comunității. În parcul satului sau orașului se face un stâlp floral și aici la ora stabilită se adună oamenii împreună cu o fanfară, cântă și dansează in jurul acestui stâlp de flori. Este mai ales o sărbătoare a copiilor… În Suedia se duce o politică de mare protecție a copiilor. În capitală, dar și în alte orașe se găsesc foarte multe parcuri de joacă pentru copii, pe criterii de vârstă. Fiecare membru al comunității primește prin poștă programul de vară al acestor instituții de agrement. E minunat să fii copil în Suedia! Că și la noi, de Sânziene tinerii suedezi obișnuiesc să culeagă flori și să facă o coroniță pe care să o poarte toată ziua. Așa am cules și noi pentru Lulu flori de sânziene și i-am făcut o coroniță. Mâncarea tradițională e un tort de heringi, care este f. gustos și a constituit o noutate pentru mine. În rest, în parc se servește cafea, suedezii sunt f. mari iubitori de cafea, prăjituri și sucuri. Nu se servesc băuturi alcoolice. Ceea ce am remarcat a fost atmosfera pașnică a acestei manifestări, oamenii stând cu familiile în parc, pe iarbă fără a face zgomot. Nimeni nu se agită, totul se petrece civilizat, respectul și bunul-simț predomină. Până și copiii stau foarte cuminți și rareori auzi vorbindu-se tare. La final, fiecare face curat la locul de joacă și participanții se retrag în liniște spre casele lor. În mod privat petrecerea continuă, deoarece aceasta este o zi liberă în calendarul suedez. LUIZA BUTNARIU
Vara acesta am sărbătorit Sânzienile în Suedia. Acolo, această sărbătoare se numește Midsummer, adică mijlocul verii. Am observat o asemănare între modul de a petrece acest eveniment, o asemănare între obiceiurile noastre și ale suedezilor.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii