Proaspăt absolvent al clasei a X-a la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Ciprian Reuț se pregătește la clasa prof. Cristina Ungureanu, iar în concurs l-a avut ca prof. corepetitor pe prof. Johannes Onesciuc. În competiția pentru câștigarea marelui premiu, implicit a trofeului, au intrat în jur de 70 de elevi proveniți de la școli cu profil artistic din orașele: București, Pitești, Vâlcea, Gheorghieni, Harghita, Suceava ș.a. „Ziua de joi a fost destinată exclusiv desfășurării concursului, pe secțiuni (chitară, violoncel, violă, harpă, vioară), iar vineri a avut loc festivitatea de decernare a premiilor și Gala Laureaților. Juriul a ales în final doar 7 elevi care au reușit să obțină punctajul maxim (100 puncte), printre care se număra și elevul nostru. Cea mai mare bucurie a fost atunci când juriul a desemnat câștigătorul Marelui Premiu și al Trofeului în persoana lui Ciprian Reuț, care a interpretat la vioară”, a declarat prof. Johannes Onesciuc. Potrivit sursei citate, juriul a fost alcătuit din 20 de persoane, profesori care fac muzică cultă, membri ai Filarmonicii, veniți din diferite orașe ale țării – Pitești, Sibiu, Cluj-Napoca, Bistrița. Evaluarea candidaților a urmărit o serie de criterii generale, precum: fidelitatea respectării textului, realizarea tehnică, realizarea artistică și personalitatea interpretului. Concursul organizat de Liceul de Artă din Sibiu a vizat stimularea pregătirii de specialitate a elevilor și aprofundarea lucrărilor din creația muzicală instrumentală, universală și românească.
Marele premiu al Concursului național de interpretare instrumentală pentru vioară și corzi grave „Timotei Popovici”, ediția a XI-a, desfășurat în perioada 28-29 iunie 2013, la Sibiu, a fost câștigat de suceveanul Ciprian Reuț.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii