Bluza românească

„Bluza românească (prin albul său, în contrast cu roșul fondului – n.n.) vorbește despre dorința de pace a femeii care o poartă… Iar liniile (cuvânt care și în română, și în franceză are același strămoș, din care a devenit și vorba „ie”) picturii vorbesc despre feminitate și despre tandrețe…”. Cam în astfel de termeni, de la început, din acel an de război 1940, s-au tălmăcit către lume sensurile celebrei pânze semnate de H. Matisse. Ia/cămașa românească era deja simbol universal și avea chiar statutul de valoare universală.

 

Totodată, în acel an cumplit, Maria Tănase, purtând superbe cămăși tradiționale pe care le putem vedea în fotografiile lui W.A. Pragher (originalele se află în arhivele federale germane), înregistra cântecul „Ia uite-o zău!”. Prin care deja glăsuia altceva: că dinspre sat spre mahala și aspirând către oraș, o oarecare fată cere neicii să se-mprumute „de la bangă” să-i cumpere (și chiar i-a cumpărat!) „rochie de tafta și pantofi de catifea, măi, măi!”. Să fi cântat ea, atunci, despre nenorocul cămeșii (cum îi zicem noi, în Bucovina) de a fi lepădată pentru veșnicie într-o veche ladă de zestre și printre amintiri?… Avem însă dovezi astăzi că ia nu s-a pierdut, că acest element identitar este viu și comunică. Spune atât poveștile noastre străvechi, precum emite (chiar și indirect) suficiente informații despre noi, cei care suntem acum. Iată, deunăzi, în Parlamentul European, Sofia Vicoveanca și-a etalat și explicat cămeșa. Ca simbol al identității românești în diversitatea continentului.