Note de lector

Freud, Moromete și Hutopilă

La Casa de Editură Max Blecher, în 2011, în colecția Opera prima, apare volumul ,,Copci” al tânărului poet Matei Hutopilă, ce se înscrie noii poezii, prin, chiar dacă ponderate, minimalism și neoexpresionism.
 

De altfel, volumul se păstrează în liniile și limitele zisei generații douămiiste, generație ce se manifestă nu în baza unei orientări structurale, ci prin atitudinea scriiturii ce și-a dorit, în primul rând, o fractură la poetica de până la ea, aruncând peste bord mistica, prorocirea și viziunea întregului, înlocuindu-le fractal cu întregul din parte, cu nevroze și cu multiplicarea lui în unu în variațiile sale experimentale. Toate acestea duc la o poezie ce nu-l asimilează pe cititor, el devenind doar martor al biografismului autorului, iar ce mai poate salva raportul e capacitatea, talentul scriitorului în a distila poeticul gesticii. Suntem, deci, în fața unei poezii a genului diaristic, a notației intime într-un spleen existențial. Altfel decât colegii săi, autorul volumului de față descoperă și experimentează poeticul din epic, întrerupându-i discursivitatea prin schimbări semantice, mai ales, de nivel de comunicare. Avem în Matei Hutopilă o natură fericit înzestrată cu inteligență artistică, cu căldura capabilă să rotunjească colțurile și cu o luminozitate a ironiei, care împreună cu poeții despre care am scris reprezintă o grupare ce trebuie privită cu atenție, nu pentru conturarea lor din aceleași canoane, ci în mod individual. Ei, diferențiindu-se, nu-i așa, prin talent, personalitate și anduranță. Iar dacă toți au talent… Poetul la care ne referim are și personalizare (ca diferență) și-i descoperim și umorul ce-l însoțește chiar în situații limită, în fragmentele poetice rurale reașezate în memorie ce-l duc, surprinzător, spre Marin Preda din ,,Moromeții” I: ,,doar că aveam și eu de data asta cămașă albă, nu neagră și purtam și cravată /aveai zâmbetul ăla ștrengar al tău (…) o mână în buzunar, ochii gri, părul grizonat, o mână scurt netezind cravata și cămașa pe piept /mi-ai zis din sprâncene eh, n-o fost așa di greu, î?//veneam de nu mai departe de dârdâră, unde apărusem de nicăieri /trecusem pe drum, pe la deal de fântână și lume umplea ogrăzile /nu știu de erau curioși, speriați, invidioși /pe la duca ori poate mai încoace, pe la catinca lu bălan, nu mai era râpa ci /un pasaj subteran, nu ca alea pe care le-am văzut la iași ci /ca-n filme/luminat, cu reclame, neoane și cu oameni, mulți și grăbiți /printre care te-ai pierdut /mi-am zâmbit, mi-am zis hoțuli” (eram în costume amândoi, ca la înmormântarea ta bunicule). Sau: ,,mamaia m-o pregătit într-o duminică să-mi citească părintele /știam din timp și mă măcina, /am încercat să nu mă mai gândesc la prostii, fără izbândă /pe atunci bisericuța mi se părea imensă /am deschis biblia la alungarea negustorilor din templu /mi-o citit popa de acolo mă simțeam de parcă mi-ar fi putut citi gândurile /murdar nevrednic /nu am mai băgat capul sub niciun patrafir niciodată” (buhăiești 1998). Ori: ,,lutul se desfăcea ca prăjitura de zahăr ars a babei /prrr, cocâ, tu-ț bisărișeasca mă-ti az și mâni / și, cu greu, iapa bătrână și proastă a bunicului stătu țeapănă locului (…) fete și băieți începeau să vină după vaci, la cireadă /căruța era încărcată cât s-o poată trage coca din lutărie /câteva bice, câteva înjurături și eram înapoi sus (…) dincoace de pirii de pe coama dealului, gherghina, cu părul ei morcoviu fața ei albă pistruii ei mari… (…) gherghina lu starciuc, î? și bunicul râse. mari poamî o mai fost mă-sa /am trecut imediat coama dealului și /gherghina a rămas undeva acolo, printre piri, printre razele soarelui, pe iarba arsă de la lutărie” (buhăiești 1999). Surprinzător și altfel, poetul are câteva izbucniri geo-politice de profunzime, de ironie, de poezie: ,,ploaia va crește iarba va crește văcuțele vor crește fetițele vor crește /huțuli mici europeni peste munte de huțuli mici neeuropeni /granița se târăște prin vale pe deal prin pădure pe râu /nevăzută /în apus de la roz la indigo /ciornohora /și amintirea unor doubuș brouca macoviiciuc (,,nord rupt în două”; vezi și ,,funk și lapte de capră”). Tentația inteligenței către cinism, prezentă în unele poeme, este exploatată neoexpresionist prin tensiunea figurilor biografice cu atitudinile morale instituționalizate: ,,eu totuși aș fi renunțat chiar și a deveni inginerul perfect în sistemul perfect /doar pentru a rămâne la nesfârșit pe tarlaua de la ce-a-pe /între buza ta dreaptă și buza ta stângă” (ce-a-pe). În final, dar nu în sfârșit, putem enunța câteva din nevrozele tânărului poet care biciuiesc și accelerează destule poezii: ,,așa stau în cârciuma asta slinoasă în mijlocul lor și-mi imaginez toate astea mi-e greață aproape fizic de /sticlele de sticlă de mesele de lemn de becurile chioare de baia cu apa trasă și miros de vomă /și mimez un zâmbet /degeaba” (degeaba) și ,,trist furios pe granițele pe care le-am trasat /nu le mai vreau /nimic nu mai contează /grupurile nu mai contează /nimic nu mai poate fi decât /în parte” (zahra). Un poet de o excepțională înzestrare, Matei Hutopilă își caută propriul drum, prefigurat prin acest volum de început. El trebuie să nu uite că ,,nimic înălțător atunci când singura teamă rămâne cea de a fi pedepsit” (# 13).

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: