Miercuri, 24 aprilie, 50 de membri ai Patrulei „Eco Desire”, elevi în clasele a XI-a industrie alimentară și a XI-a servicii A, împreună cu coordonatorii patrulei, prof. Gabriela Budeanu și Șandru Claudia, și voluntarul Monica Crețu, au făcut o vizită la pepiniera Călugăra, din cadrul Ocolului Silvic Râșca. După ce au ascultat cu atenție sfaturile primite de la pădurar, elevii au trecut la efectuarea unor lucrări specifice într-o pepinieră, cum ar fi semănături în câmp, repicaje sau plantări în câmp. De la prof. Gabriel Matei, directorul Colegiului „Vasile Lovinescu”, cel care a sprijinit parteneriatul desfășurat între școală și silvicultori, am aflat că, în cadrul orelor de curs, elevii și-au însușit teoretic modalitățile prin care arborii devin maturi pornind de la simple semințe. În pepiniera Călugăra, membrii Patrulei „Eco Desire”, alături de profesorii coordonatori, au desfășurat activități practice care sunt încadrate și în etapa de documentare a proiectului patrulei. Alături de membrii Patrulei „Eco Desire”, în pepiniera de la Râșca au lucrat și cadre ale Poliției Municipiului Fălticeni, inclusiv comandantul acestei unități, comisar-șef Ioan Nichitoi. „Activitatea face parte din programul internațional coordonat de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie. Proiectul «Eco Desire», derulat pe parcursul anului școlar 2012/2013, se încadrează tipului de activitate care promovează relații durabile între copii, adulți și mediul înconjurător, realizând că educația eficientă trebuie să se extindă dincolo de sala de clasă și că principiile de ecologie, justiție și egalitate trebuie să fie evidente la toate nivelurile societății. Suntem o echipă de voluntari care dorește să atragă copii, tineri și adulți pentru schimbarea în bine a mediului înconjurător. Avem energia și determinarea de a face față provocărilor, pentru că ne plac schimbarea, dezvoltarea. Dezvoltăm parteneriate cu instituțiile interesate, considerând că dialogul și cooperarea sunt cele mai bune metode de rezolvare a dificultăților. Acest proiect, derulat pe parcursul unui an școlar, nu ar fi reușit dacă nu am fi avut sprijinul și implicarea directă a prof. Gabriel Matei, directorul Colegiului «Vasile Lovinescu», și a comisarului-șef Ioan Nichitoi, comandantul Poliției Municipiului Fălticeni” ne-a declarat prof. Gabriela Budeanu, coordonatoarea proiectului. În cadrul activității desfășurate la Râșca elevii și polițiștii au vizitat mănăstirile Râșca și Slătioara.
Elevi de la Colegiul „V. Lovinescu”, în pepiniera Călugăra
Elevii Colegiului „Vasile Lovinescu” din Fălticeni nu mai învață doar teoretic despre muncile câmpului, despre tehnicile veterinare sau activitățile din agroturism, ci au ocazia să pună în practică tot ceea ce li se predă și să își perfecționeze competențele și abilitățile practice în domeniul tehnologic pentru a atinge standardele europene de calitate.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii