Bucuria de a nu fi ajuns cadru didactic…

După vechiul slogan „Nicio masă fără pește!” au urmat „Nicio știre fără Becali!” și, din păcate, „Niciun ministru al învățământului fără o idee năstrușnică!”.

 

Toate au avut și au o strânsă legătura cu crunta realitate. Cel mai grav este cel din urmă, fiindcă indiferent de cât i-a ținut mandatul, fiecare individ care și-a pus poponeața în jilțul ministerial la învățământ a avut câte ceva de schimbat sau completat în sistem. Și, uite-așa, totul a devenit o bulibășeală că nu mai pricep nimic nici cadrele didactice, nici elevii, nici părinții și nu știu dacă și ăia care impun măsurile pricep ceva din ce se intenționează să se facă și care va fi finalitatea. Ca exemplu, mai nou, profesorii diriginți din gimnaziu, care probabil nu aveau destule pe cap, vor trebui să susțină ore de profil, o dată pe săptămână, avându-i ca elevi pe… părinți. Cu care să facă analiza notelor și pe care să-i învețe ce să-i învețe la rându-le pe copii: cum să treacă strada, cum să se spele și de ce e necesară treaba asta, cum să-i educe sexual și altele. Tot prin directive ministeriale s-a mai impus o aiureală. Profesorii de profil sunt obligați să facă benevol câte două ore de pregătire la limba română și la matematică pentru elevii de clasa a VIII-a, să întocmească niște procese-verbale și tabele, tehnoredactate computerizat, care să conțină numele elevilor și semnătura acestora cum că s-au prezentat la pregătire. Iar ca să nu se plictisească înregimentații în sistemul de învățământ (fie ei profesori, fie ei elevi), s-a cerut recent și impunerea a încă două noi tipuri de evaluări de tip test național, una în clasa a II-a și una în clasa a IV-a. Și mă gândesc cât îmi doream într-o vreme să ajung cadru didactic și cât de bucuros sunt acum că viața m-a dus pe altă cale…